Netanyahu, chemat de Trump în SUA. Premierul israelian este primul lider străin invitat la Casa Albă, de la învestirea republicanului

Data publicării:
Președintele Donald Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu se privesc în ochi
Președintele Donald Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu. Foto: Mark Wilson / Getty Images

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat la Casa Albă pe 4 februarie de către preşedintele american Donald Trump, a anunţat marţi biroul premierului, transmite Agepres, care citează AFP.

Preşedintele american a afirmat în repetate rânduri că a jucat un rol cheie în stabilirea unui acord de încetare a focului între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas în Fâşia Gaza şi care a avut loc pe 19 ianuarie după luni de negocieri nereuşite.

„Preşedintele Statelor Unite Donald Trump l-a invitat pe premierul Benjamin Netanyahu la o întrevedere la Casa Albă marţi, 4 februarie. Premierul Netanyahu este primul lider străin invitat la Casa Albă în timpul celui de-al doilea mandat al preşedintelui american Trump”, se arată într-un comunicat al biroului premierului israelian.

După intrarea în vigoare a armistiţiului, Trump a propus un plan de „curăţare” a Fâşiei Gaza, cerându-le palestinienilor să se mute în locuri „mai sigure” precum Egiptul sau Iordania.

Această idee a stârnit o opoziţie puternică din partea Egiptului, Iordaniei precum şi a unor ţări europene, între care Franţa.

În timpul primului său mandat prezidenţial, Trump a afirmat în mod repetat că Israelul „nu a avut niciodată un prieten mai bun la Casa Albă”, o frază repetată adesea de premierul Netanyahu.

Şeful guvernului israelian l-a felicitat pe Donald Trump după realegerea sa şi i-a promis „cele mai fericite zile” în relaţiile dintre cei doi aliaţi.

Netanyahu i-a mulţumit lui Donald Trump pentru „eforturile” sale în eliberarea ostaticilor israelieni, răpiţi la 7 octombrie 2023 în timpul atacului fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas în Israel.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cristela Georgescu a gafat în mulţime! A crezut că pare umilă, dar un detaliu a dat-o de gol, este vorba de...
Digi FM
Gene Hackman şi soţia sa, pianista Betsy Arakawa, erau căsătoriți de 34 de ani. Cum a început povestea lor de...
Pro FM
Încălțămintea Deliei, din nou subiect controversat. Fanii artistei au au răbufnit: „Și degetele unde sunt?”
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
Newsweek
Ciolacu anunță ajutoare la pensie pentru plata facturilor. Care e soarta cardului de energie?
Digi FM
Ce relație are Paula Seling cu fiica sa. Artista a dat tot din casă: „Sper că sunt confidenta și prietena ei”
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Cea mai curioasă pisică face senzație pe TikTok. Videoclipul a strâns milioane de vizualizări
Film Now
Declarațiile tulburătoare ale lui Gene Hackman. Ce spunea actorul care a fost găsit fără suflare în casă...
UTV
Cătălin Bordea este din nou singur! „Sunt singur cuc, nu mai am o relație”