Video Pentagonul a testat cu succes o rachetă intercontinentală, care poate transporta încărcătură nucleară

Data publicării:
minuteman
Racheta intercontinentala Minuteman. Foto: defense.gov

Statele Unite au anunţat că au testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală (ICBM), Minuteman III, echipată cu trei focoase. Lansarea a avut loc marți și a fost operată de militari aflați la bordul unui post de comandă aerian, potrivit France Presse, scrie Agerpres.

Racheta a fost lansată la ora locală 00:21 (10:21 ora României) de la baza aeriană Vandenberg din California şi a parcurs circa 6.760 de kilometri deasupra Pacificului, după care a căzut în mare în apropiere de atolul Kwajalein, în Insulele Marshall, au anunţat Forţele aeriene americane într-un comunicat.

Specialişti US Air Force se aflau la bordul unui Boeing E-6, un avion derivat din Boeing 707, capabil să comunice cu întreg comandamentul militar, pentru a 'demonstra eficacitatea şi fiabilitatea acestui comandament aerian'.

Racheta, care nu era armată, a fost echipată cu trei 'vehicule de reintrare', focoase care conţineau fiecare câte un cap nuclear al unei ICBM, a precizat US Air Force.

'Minuteman III are 50 de ani, iar continuarea testării acesteia este esenţială pentru a-i asigura fiabilitatea până în anii 2030, când va fi implementat succesorul Minuteman, programul GBSD (Ground Base Strategic Deterrent)', a menţionat colonelul Omar Colbert, responsabil cu testele, citat în comunicat.

Minuteman III este singura rachetă sol-aer din arsenalul nuclear al SUA din 2005. Aceasta este instalată în silozuri de lansare repartizate la trei baze militare americane, în Wyoming, Dakota de Nord şi Montana.

Rachetele Trident, lansate de pe mare, sunt desfăşurate la bordul submarinelor americane, iar bombele nucleare sunt transportate de bombardiere strategice.

Forţele aeriene americane au precizat că acest test era planificat de mai multe luni şi nu reprezintă 'niciun fel de răspuns sau o reacţie la evenimente din lume sau tensiuni în regiune'.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri