Talibanii au atacat un spital din Afganistan: au ars și distrus vaccinurile împotriva COVID-19

Data publicării:
siluetă de soldat afgan cu Bazooka
Sursă foto: Getty Images

Combatanţi presupus talibani au lansat miercuri o rachetă asupra unui spital din Afganistan, care a provocat un incendiu major ce a condus la distrugerea dozelor de vaccin anti-COVID-19, chiar dacă nu au fost raportate persoane decedate, au anunţat oficiali afgani, informează Reuters.

În nordul Afganistanului, talibanii au capturat oraşul Shir Khan Bandar, un „port uscat” situat la frontiera cu Tadjikistanul, ceea ce a determinat lucrători şi membri ai forţelor de securitate de la graniţă să se refugieze în ţara vecină, transmite Agerpres.

Luptele dintre forţele guvernamentale şi ale insurgenţilor au escaladat în ultimele săptămâni, militanţii talibani preluând controlul asupra tot mai multor teritorii, în timp ce forţele internaţionale conduse de SUA se retrag din Afganistan după două decenii de lupte.

Citește și: Talibanii au cucerit un punct de frontieră în Afganistan, forțele guvernamentale s-au refugiat în Tadjikistan. Avertisment ONU

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a negat responsabilitatea pentru atacul asupra spitalului din provincia de est Kunar, atac care, potrivit directorului pentru sănătate al provinciei, a dus la pierderea de medicamente şi tehnică medicală cruciale.

„Diferite tipuri de vaccin, inclusiv doze menite să combată poliomielita şi COVID-19 au fost distruse în incendiu", a spus responsabilul pentru sănătate din provincia Kunar, Aziz Safai.

Până miercuri, Afganistanul a raportat 4.366 de morţi cauzate de COVID-19 şi 107.957 de contaminări, însă mulţi oficiali din domeniul sănătăţii susţin că numărul real al persoanelor infectate cu noul tip de coronavirus este mult mai mare, deoarece multe cazuri nu sunt detectate din cauza testării insuficiente.

Virusul SARS-CoV-2 se propagă în timp ce insecuritatea sporeşte, mai ales după 1 mai, când SUA au demarat ultimele etape ale retragerii trupelor sale, iar talibanii şi-au înmulţit atacurile asupra forţelor guvernamentale.

Poliţia de frontieră a Tadjikistanului a anunţat într-un comunicat emis marţi seară că a permis unui număr de 134 de membri ai forţelor afgane să se retragă pe teritoriul tadjic din Shir Khan Bandar, situat la circa 50 de km de oraşul Kunduz.

Citește și: SUA ar putea încetini ritmul retragerii din Afganistan din cauza ofensivei talibanilor din această țară

Talibanii au confiscat muniţii şi vehicule blindate în acest oraş, după ce autorităţile afgane le-au predat insurgenţilor care înaintau, au spus oficiali afgani.

Citește și: EXCLUSIV - 19 ani de Afganistan: Între traume „pe care le duci o viaţă întreagă” şi glume militare la care „dacă reziști, rezişti şi în război”

Pierderea oraşului comercial ar constitui o puternică lovitură dată guvernului afgan susţinut de SUA în eforturile acestuia de a opri ofensiva talibanilor în diferite părţi ale ţării

Citește și: Joe Biden se va întâlni cu președintele Afganistanului. Aceștia vor discuta despre retragerea trupelor SUA

 

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri