Trump dezvăluie de ce a impus tarife de 30% Uniunii Europene: „Vor lupta ei cu adevărat pentru noi dacă am avea un război?”

Data publicării:
Donald Trump, președintele SUA /
Foto: Donald Trump, președintele SUA / Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat că, în opinia sa, Regatul Unit ar lupta pentru a apăra Statele Unite, dar a sugerat că nu poate spune acelaşi lucru despre Uniunea Europeană, acest lucru reprezentând un factor în decizia sa de a nu semna un acord comercial cu blocul comunitar, a consemnat marţi Reuters.

Trump a declarat pentru BBC într-un interviu publicat marţi că încă are îndoieli cu privire la sprijinul din partea membrilor NATO, chiar şi după ce aceştia au convenit să crească cheltuielile pentru apărare.

„Una dintre problemele cu NATO, aşa cum am spus, este că trebuie să luptăm pentru ei, dar vor lupta ei cu adevărat pentru noi dacă am avea un război?" - a spus liderul de la Casa Albă.

„Şi nu sunt sigur că pot să o spun, dar o voi spune, cred că Regatul Unit ar lupta alături de noi", a adăugat el.

„Cred că ar fi alături de noi. Nu sunt sigur că multe dintre celelalte ţări ar fi", a menţionat Trump.

El a mai explicat că acesta a fost un factor în disponibilitatea sa de a acorda Regatului Unit unele scutiri de la programul său tarifar. În schimb, preşedintele SUA a ameninţat cu impunerea unui tarif de 30% asupra mărfurilor europene, aminteşte Reuters.

„Vedeţi, de aceea am făcut o înţelegere cu ei şi nu am făcut o înţelegere, adică am făcut şi alte înţelegeri, dar în cea mai mare parte, în ceea ce-i priveşte pe concurenţii voştri şi în ceea ce priveşte Uniunea Europeană, nu am făcut o înţelegere", a declarat el pentru BBC.

Singura dată când NATO a activat Articolul 5 - piatra de temelie a tratatului său fondator, care stipulează că un atac asupra uneia este un atac asupra tuturor - a fost în numele Statelor Unite, ca răspuns la atacurile din 11 septembrie 2001. Trupele britanice au sprijinit SUA în conflictele care au urmat în Afganistan şi Irak, dar ulterior efectivele au fost reduse, mai notează Reuters.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
1.300 de microbuze cumpărate la preț dublu cu fonduri PNRR, printr-o firmă apropiată de PNL. De la 90.000 la...
Newsweek
Primele bănci au virat, deja, pensiile pe card. 1.300.000 pensionari primesc sume mai mici. De ce?
Digi FM
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, vacanță de lux în Capri. El la bustul gol, ea în costum de baie, la...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Gestul făcut de o pisică în timp ce stăpâna ei doarme. Ce „cadou” i-a lăsat lângă cap: „E mai înfricoșător...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”