UE vrea să stabilească un parteneriat în materie de securitate şi de apărare cu Australia. „Vă considerăm un partener strategic"

Data publicării:
Ursula von der Leyen și Anthony Albanese
Ursula von der Leyen și Anthony Albanese. Foto: Profimedia

Uniunea Europeană a anunţat că vrea să stabilească un parteneriat de apărare cu Australia, într-un moment în care Europa caută să modeleze un răspuns unit la războiul din Ucraina şi la alte crize mondiale, informează luni AFP, scrie Agerpres.

„Vă considerăm un partener strategic”, i-a spus preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, premierului australian Anthony Albanese în timpul unei discuţii avute duminică, la Roma, unde lideri din întreaga lume erau prezenţi pentru a asista la slujba de inaugurare a pontificatului lui Leon al XIV-lea.

„Ne-ar plăcea mult să extindem acest parteneriat strategic”, a adăugat Von der Leyen, potrivit unei înregistrări video postate pe reţelele sociale.

„Vom fi foarte bucuroşi dacă vom putea de asemenea să dezvoltăm un astfel de parteneriat în materie de securitate şi de apărare”, a mai spus ea, menţionând „tensiuni geopolitice”.

La rândul său, Anthony Albanese a declarat că Australia şi Uniunea Europeană vor continua să fie „solidare cu poporul ucrainean”.

„Avem de asemenea valori comune, ceea ce, în lumea nesigură de astăzi, este foarte important”, a declarat şeful guvernului australian.

Uniunea Europeană se grăbeşte să se doteze cu noi legături în materie de securitate, de teama că SUA, sub conducerea preşedintelui Donald Trump, s-ar putea desolidariza de Europa.

În ultimele luni, UE a curtat India şi a semnat acorduri de apărare cu Coreea de Sud şi cu Japonia, ţări ce se situează departe de sfera obişnuită de interese în materie de securitate.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela și Nicușor Dan au încălcat protocolul! Gestul discret a fost prins de un fotograf, în Austria
Digi FM
Diana Șoșoacă, fericită după concertul lui J.Lo: "Nu mi-am închipuit că din aproape 100.000 de oameni s-a...
Pro FM
"M-am simțit lovit din toate părțile". Billy Joel, devastat după ce Elton John i-a spus public că are nevoie...
Film Now
Helen Mirren, la 80 de ani: „Îmbătrânesc cu bucurie, nu cu grație. Cui îi pasă de grație?”. Sfaturile vedetei...
Adevarul
Cum clocotea Capitala pe caniculă în urmǎ cu peste jumătate de secol: „Trotuarele dogoreau la 60 de grade. La...
Newsweek
Săptămâna decisivă pentru tăierea pensiilor speciale care pot ajunge la 52.000 lei. CSM se revoltă
Digi FM
Helen Mirren, declarații ferme după ce a împlinit 80 de ani: „Nu îmbătrânesc deloc cu grație. Urăsc termenul...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Știai că trebuie să-i ceri permisiunea animalului înainte de a-l fotografia? „Nu sunt întotdeauna în...
Film Now
Un nou film cu debut global impresionant: încasări de peste 200 milioane de dolari la box office
UTV
Olga Guțanu, Iubita lui CRBL, a dezvăluit locul unde visează să fie cerută în căsătorie