„Un piroman la o întâlnire a pompierilor”. Canada critică invitarea Rusiei la reuniunea G20 din Indonezia

Data publicării:
chrystia freeland gesticuleaza in timp ce are o interventie la o reuniune
Vicepremierul și ministrul de finanțe al Canadei, Chrystia Freeland, critică invitarea Rusiei la o reuniune G-20 găzduită de Indonezia Foto: Profimedia Images

Participarea Rusiei la reuniunea ministerială a G20 din Indonezia a fost „absurdă” şi „a echivalat cu invitarea unui piroman la o întâlnire a pompierilor”, a declarat sâmbătă ministrul canadian de finanţe, Chrystia Freeland, citată de AFP.

Reuniunea miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din țările G20, care a avut loc în Indonezia, s-a încheiat sâmbătă fără un comunicat comun, după dezacorduri cu privire la ofensiva rusă în Ucraina.

„Ne-am opus ferm şi cu claritate prezenţei oficialilor ruşi”, a declarat presei Chrystia Freeland, care este și vicepremier în guvernul canadian și care are rădăcini ucrainene.

Invazia ilegală a Ucrainei de către Rusia este singura responsabilă de consecinţele economice suferite în prezent în întreaga lume, a adăugat Chrystia Freeland, într-un briefing de presă susținut telefonic. „Tehnocraţii economici ruşi care lucrează pentru a finanţa maşina de război a lui Putin sunt personal complici la crimele de război ale Rusiei, la fel ca generalii săi”, a acuzat ea.

Chrystia Freeland apără o decizie a Canadei care a supărat Ucraina

Pe de altă parte, Chrystia Freeland a apărat decizia Canadei de a permite returnarea în Germania a turbinelor reparate și destinate gazoductului rus Nord Stream 1, o decizie considerată „inacceptabilă” de către preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Deşi a fost foarte dificil de luat, a fost decizia corectă, a comentat Chrystia Freeland. „Provocările energetice cu care se confruntă Germania şi partenerii noştri europeni sunt foarte reale, iar Canada este conştientă de acest lucru”, a argumentat ea.

Ministrul a subliniat că Statele Unite au salutat public această alegere şi că Germania a fost clară în privinţa faptului că „îi poate fi ameninţată capacitatea de a-şi menţine sprijinul pentru Ucraina”.

Germania a cerut returnarea acestui echipament în Europa în pofida sancţiunilor împotriva Rusiei, în speranţa de a preveni o tăiere a debitului gazoductului operat de grupul rus de gaze Gazprom.

Membrii opoziţiei conservatoare canadiene au lăsat să se înţeleagă că Chrystia Freeland, întotdeauna foarte fermă în apărarea Ucrainei, s-ar fi opus returnării turbinelor, menționează AFP, preluată de Agerpres.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri