O rocă adusă de pe Lună de Apollo 14 ar proveni de pe Pământ. Explicația specialiștilor
Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock
Oamenii de ştiinţă care studiază mostrele de roci selenare aduse pe planeta noastră de astronauţi au descoperit că una dintre acestea s-ar fi format... pe Pământ. În urma studierii compoziţiei rocii, cercetătorii suspectează că aceasta ar fi ajuns pe Lună după ce un asteroid a lovit Terra, cu miliarde de ani în urmă, relatează vineri agenţia Xinhua.
FOTO: Shutterstock
O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Curtin din Australia de Vest, alături de cercetători de la Muzeul de Istorie Naturală din Suedia, Universitatea Naţională din Australia şi Institutul Lunar şi Planetar din Houston, SUA, studiază mostre colectate de pe Lună în cadrul misiunii Apollo 14 din 1971, împrumutate de la Agenţia Spaţială Americană (NASA).
Profesorul Alexander Nemchin de la Facultatea pentru Ştiinţele Pământului şi Planetare din cadrul Universităţii Curtin a declarat vineri pentru Xinhua că echipa din care face parte a descoperit că una dintre mostrele de 1,8 grame prezintă o mineralogie similară granitului, rocă des întâlnită pe Pământ, însă extrem de rară pe Lună. "Mostra conţine, de asemenea, cuarţ, şi mai neobişnuit pe Lună", a precizat Nemchin, citat de Agerpres.
"În plus, chimia zirconiului din această mostră este foarte diferită de cea a oricărei alte granule de zirconiu analizată vreodată în mostrele selenare şi este remarcabil de similară cu cea (a fragmenetelor) de zirconiu de pe Pământ", a adăugat specialistul.
Potrivit lui Nemchin, testele au relevat de asemenea că mostra s-a format la o temperatură scăzută, probabil în absenţa apei şi în condiţii de oxidare, ceea ce subliniază probabilitatea ca aceasta să aibă mai degrabă origine terestră decât selenară.
Descoperirea i-a determinat pe oamenii de ştiinţă să speculeze că fragmentul de rocă străveche s-a dislocat în urma impactului cu Terra a unui asteroid cu dimensiunea aproximativ egală cu cea a obiectului spaţial care a condus la extincţia dinozaurilor.
Cercetătorii estimează că Luna s-a format cu aproximativ 4,5 miliarde de ani în urmă după coliziunea dintre Pământ şi un alt corp ceresc cu o mărime aproximativă cu cea a planetei Marte.
Însă Luna şi-a dezvoltat propriile caracteristici geologice, rocile selenare fiind astfel uşor de distins de cele terestre. "Este un proces de formare ce implică o mare cantitate de energie, nu este ca şi cum s-ar fi rupt o bucată care s-a desprins uşor şi a devenit Luna", a explicat Nemchin. "Este un proces destul de violent şi, ca urmare, chimia s-a modificat", a adăugat el.
În timp ce mai multe roci selenare au fost descoperite pe Pamânt ca rezultat al impactului asteroizilor, procesul invers nu a fost observat anterior.
Nemchin a subliniat că atât el cât şi echipa sa nu sunt 100% siguri că eşantionul provine de pe Pământ, cu toate că dovezile ar sugera acest lucru. "Este posibil ca unele dintre aceste condiţii neobişnuite să fi avut loc într-un spaţiu foarte restrâns şi într-un timp foarte scurt pe Lună, iar eşantionul să fie rezultatul acestei scurte devieri de la normalitate", a spus cercetătorul.
"Cu toate acestea, o explicaţie mai simplă este că fragmentul s-a format pe Pământ şi a ajuns pe suprafaţa Lunii sub formă de meteorit generat de un asteroid care a lovit Terra cu aproximativ patru miliarde de ani în urmă şi a împroşcat materie în spaţiu şi pe Lună", a concluzionat Nemchin.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 136 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.