Doi senatori americani cer analizarea celei mai populare aplicații din acest moment în rândul adolescenţilor

Data actualizării: Data publicării:
tiktok-google-play

Doi influenţi senatori au cerut joi administraţiei americane să analizeze ameninţările pe care le-ar putea reprezenta aplicaţia chineză de video sharing TikTok, populară în rândul adolescenţilor din SUA și nu numai, temându-se să nu fie folosită de Beijing pentru spionaj, relatează Agerpres.

„Cu peste 110 milioane de descărcări numai în SUA, TikTok reprezintă un risc de contraspionaj pe care nu putem să îl ignorăm”, au precizat într-o scrisoare doi influenţi membri ai Senatului american, cerând conducerii serviciilor naţionale de informaţii „să desfăşoare o evaluare privind riscurile pentru securitatea naţională” pe care le reprezintă aplicaţia.

Liderul democraţilor din Senat, Chuck Schumer, şi republicanul Tom Cotton susţin că proprietarul chinez al TikTok, ByteDance, „care este obligat să respecte legile chineze”, ar putea fi obligat „să coopereze cu serviciile de informaţii ale Partidului Comunist Chinez”, chiar dacă datele utilizatorilor sunt stocate în SUA.

Ei se tem de asemenea ca aplicaţia să nu ofere serviciilor de informaţii chineze un acces secret la smartphone-urile şi calculatoarele utilizatorilor. SUA acuză deja gigantul chinez de telecomunicaţii Huawei de acelaşi procedeu.

„Se pare că TikTok cenzurează conţinuturi considerate prea sensibile politic faţă de Partidul Comunist Chinez, inclusiv cu referire la manifestaţiile din Hong Kong, evenimentele din Piaţa Tiananmen, independenţa Taiwanului şi Tibetului şi tratamentul uigurilor”, au adăugat senatorii, considerând că platforma poate fi „o ţintă potenţială” de atacuri în timpul campaniei electorale din 2020.

La alegerile din 2016, agenţii ruseşti au creat conturi false de Facebook, Twitter, YouTube sau Instagram pentru a interveni în dezbaterile americane prin răspândirea de informaţii false.

Cu 500 de milioane de utilizatori în întreaga lume, popularitatea acestei aplicaţii de distribuire de scurte video-uri a explodat în ultimii doi ani, în special în rândul adolescenţilor. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
1.300 de microbuze cumpărate la preț dublu cu fonduri PNRR, printr-o firmă apropiată de PNL. De la 90.000 la...
Newsweek
Pensia intră marți pe card. Cât CASS și impozit plătești dacă ai pensie între 3.000 și 6.000 lei?
Digi FM
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, vacanță de lux în Capri. El la bustul gol, ea în costum de baie, la...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Gestul făcut de o pisică în timp ce stăpâna ei doarme. Ce „cadou” i-a lăsat lângă cap: „E mai înfricoșător...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”