Facturile se pot plăti prin Poştă, contra cost

Data publicării:
POSTA ROMANA PLASMA ok

Români care îşi plăteau facturile pentru utilităţi la oficiile poştale sunt taxaţi. Vor plăti 2 lei şi 50 de bani, indiferent de valoarea facturii sau de furnizor. Este în continuare mai ieftin ca la bancă, spun clienţii. Iar o parte dintre ei îşi achită deja facturile pe internet sau la aparatele instalate în magazine.

Până acum, plata facturilor se făcea gratuit la orice ghişeu al Poştei. Compania a introdus comisionul de 2,5 lei pentru plata facturilor de apă, energie sau cablu în toate unităţile. Se achită prin intermediul unei aplicaţii instalate separat pe calculatoarele din oficii.

Taxarea clienţilor face parte din strategia companiei de stat de creştere a veniturilor.

Alexandru Petrescu, directorul Poştei Române: „Noi ne plătim angajaţii din ceea ce facturăm, din nimic altceva, nu ne rămâne decât o singură condiţie pt a exista - să fim profitabili.”

Roxana Vântu, reporter Digi24: „Compania ar putea încasa anual peste 4,2 milioane de lei din taxarea facturilor care sunt plătite aici la ghişeele proprii. Asta dacă luăm în calcul faptul că în fiecare an sunt achitate 1,7 milioane de facturi.”

Mi-e foarte util, e în drum, nu stăm la roboţei, la bancomat”, spune un client.

Băncile percep şi ele un comision pentru plata facturilor, care poate ajunge şi la 7 lei. Problema este că în multe localităţi, unităţile bancare s-au închis. La Slănic Moldova, oamenii pot achita la singurul oficiul poştal din oraş doar factura de telefonie. Gazul şi curentul electric le achită prin mandat poştal care însă costă dublu: 5 lei. Dacă valoarea facturii depăşeşte 200 de lei, tariful este de 10 lei. Dacă nu vor să achite comisionul, trebuie să meargă la Târgu Ocna, la 18 kilometri distanţă.

Profitul Poştei Române

ianuarie-iunie 2016: 3,50 milioane de euro

ianuarie-iunie 2015: 3,41 milioane de euro

Sursa: Poşta Română

Din cauza pierderilor, Poşta a desfiinţat câteva sute de oficii în ultimii ani. Abia în prima jumătate a acestui an, Poşta Română a reuşit să obţină un profit de 3,5 milioane de euro. Asta după ce în 2015 a avut pierdere de aproape 6,6 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii, furaţi la unul dintre cele mai mari hoteluri din Turcia. Cum operează cameristele: 'Seiful era...
Digi FM
Ianis Hagi și soția lui, Elena, și-au botezat fiul născut acum o lună. Ce nume au ales pentru primul nepot al...
Pro FM
Lionel Richie, dezvăluiri despre obiceiurile lui Michael Jackson: „Nu-și spăla hainele zile la rând și râdea...
Film Now
Nicole Kidman, prima apariție publică după ce a depus cererea de divorț de Keith Urban. Actrița nu și-a dorit...
Adevarul
Armata Română iese la „shopping”. Tancurile cu care am ține la respect Rusia: „Abrams sunt prea grele, avem...
Newsweek
Cum a ajuns guvernul să nu aibă bani să crească pensiile? Marea Recalculare a costat 4.000.0000.000€
Digi FM
Radu Drăgușin și-a cerut iubita în căsătorie, într-un cadru spectaculos. Cine e partenera fundașului...
Digi World
De ce e mai sănătos pentru copii să crească alături de un câine decât lângă o pisică. Studiul care schimbă...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat este atacat de un urs într-o parcare. Imaginile au devenit virale
Film Now
"Fața ei arată complet diferit!" Val de reacții după apariția Emmei Stone la Paris, din partea fanilor care...
UTV
David Măruță și Ilona Tand s-au despărțit după trei luni de relație. Ce spune Andra despre idila...