Dacian Cioloș: Oficialii francezi din tribune au cam tremurat până în ultima clipă

Data publicării:
ciolos si chiriches

 

Susținerea echipei naționale e o chestiune de simțire interioară în primul rând. Nu știu cât de bine dă (un exemplu e chiar reacția dumneavoastră), dar în astfel de cazuri prefer să fac ceea ce mă îndeamnă inima. Cât despre număratul voturilor, sigur că sunt preocupat de orice potențial derapaj al democrației, doar că în responsabilitatea de organizare a alegerilor, această parte legată de numararea voturilor ține de Biroul Electoral Central. Apropo de "țara arde", vreau să vă spun că românii care au fost pe Stade de France au fost un adevărat vulcan, mândri de o echipă care a jucat foarte bine în fața echipei gazda care e și o favorită la acest campoinat. Eu unul sunt foarte mândru de ce au făcut în acest prim meci”, i-a scris Dacian Cioloș unui român care a i-a reproșat premierului că ar trebui să-l ocupe „dispariția voturilor acum”.

Pot să vă asigur că nu s-au distrat deloc francezii cu românii pe teren. Oficialii francezi din tribune au cam tremurat până în ultima clipă și au apreciat în mai multe rânduri apărarea noastră, ca fiind una dintre cele mai bune dintre echipele calificate la acest turneu. Președintele FIFA, lângă care am stat la acest meci, a fost plăcut surprins de apărarea, incisivitatea și energia echipei noastre”, a mai scris Dacian Cioloș.

De această dată, un fan al premierului a scris înainte de startul partidei că „la ce echipă și antrenor avem, se vor distra francezii cu noi.”  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...