Video Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 6 martie

Data publicării:
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 6 martie

1869 - TABELUL PERIODIC

Chimistul Dmitri Mendeleev a prezentat public, pentru prima dată, tabelul periodic al elementelor, creația lui. Prezentarea a fost în fața Societății Ruse de Chimie.

Mendeleev a spus că ideea pentru ordonarea elementelor chimice într-un tabel, după numărul atomic, a primit-o într-un vis. S-a trezit imediat și a notat totul pe hârtie.

Chiar și în prezent, tabelul lui Mendeleev este un standard în chimie. Savantul rus a lăsat spații libere în tabelul inițial, care au fost umplute când au fost găsite noi elemente.

1967 - FUGA "PRINȚESEI" SOVIETICE

Svetlana Aliluieva, singura fiică a lui Stalin, a cerut și a primit azil politic în SUA. Până când sovieticii au realizat ce s-a întâmplat, femeia era deja într-un avion spre Vest.

Svetlana era în India, pentru funeraliile unui doctor indian de care era îndrăgostită. Cu 2 zile înainte de zborul retur către Moscova, se duce la ambasada SUA din New Delhi.

Ajunge în SUA în aprilie și dă foc pașaportului sovietic. A fost o lovitură de imagine pentru Moscova, în plin Război Rece. Svetlana avea 41 de ani când a fugit din URSS.

1836 - "AMINTIȚI-VĂ DE ALAMO"

După 13 zile de asediu, armata mexicană înfrânge texanii care apărau mănăstirea fortificată Alamo. Comandantul mexican, generalul Santa Ana, ucide toți texanii rămași.

A fost o mare înfrângere pentru Texas, care tocmai își declarase independența de Mexic. Dar brutalitatea lui Santa Ana a făcut pe mulți texani să intre în armată.

"Amintiți-vă de Alamo" a devenit strigăt de luptă. Texanii își câștigă independența. Mănăstirea Alamo există și azi în orașul San Antonio. Este un mare obiectiv turistic.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...