O familie de rațe a fost escortată de polițiști prin centrul orașului Cluj Napoca

Data publicării:
ratuste pe strada escortate de politisti
Rățuștele au fost însoțite până la destinație, adică până la apa Canalului Morii, de agenții locali din Cluj Napoca. Foto: Facebook/Raul Stef

Polițiști din Cluj Napoca au escortat joi o familie de rațe prin centrul orașului. Rățuștele au fost imortalizate chiar în timp ce erau însoțite până la destinație, adică până la apa Canalului Morii, de agenții locali.

Imaginea a fost postată pe Facebook și a stârnit admirație pentru oamenii legii. Un alt caz asemănător a avut loc miercuri în județul Bistrița Năsăud, acolo unde pompierii bistrițeni au salvat șapte rățuște căzute într-o canalizare. 

"Șapte suflete mici de rățuște au rămas în canalizarea de pe strada Calea Dejului din Bistrița. Câțiva iubitori de mici animăluțe, inclusiv un medic veterinar, erau deja în zonă, ghidați de suspinele și agitația rățuștei-mamă. Cu puțină bătaie de cap, pompierii bistrițeni au făcut ce au știut ei mai bine și au reușit să le scoată din încurcătură", a fost mesajul postat pe Facebook de ISU Bistrița, alături de mai multe imagini cu rațele salvate.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...