Galerie Foto Porcul chinez care a supraviețuit 36 de zile sub dărâmături, după cutremurul din 2008, a murit de bătrânețe

Data actualizării: Data publicării:
porc china
A murit porcul care a supravițuit după cutremurul din 2008 FOTO: Profimedia Images

Un porc care a devenit un adevărat simbol național în China, după ce a supraviețuit timp de 36 ​​de zile sub dărâmături, în urma unui cutremur din 2008, a murit la vârsta de 14 ani.

Zhu Jianqiang, care înseamnă „porc cu voințe puternice”, a ajuns faimos după ce a fost descoperit în viață după cutremurul cu magnitudinea de 7,9 înregistrat în sud-vestul provinciei Sichuan, la 12 mai 2008.

A murit porcul care a supravițuit după cutremurul din 2008 FOTO: Profimedia Images
A murit porcul care a supravițuit după cutremurul din 2008 FOTO: Profimedia Images

Cutremurul s-a soldat cu aproape 90.000 de morți sau dispăruți, iar povestea miraculoasă a porcului, care a supraviețuit cu o pungă de cărbune și apă de ploaie, a fost primită ca un simbol al speranței și voinței de supraviețuire.

Martorii au spus că Zhu Jianqiang, care era foarte tânăr atunci, slăbise atât de mult după zilele petrecute sub dărâmături, încât arăta mai degrabă ca o capră. Un muzeu din apropierea orașului Chengdu a cumpărat porcul cu 3.008 de yuani (aproximativ 400 de euro), devenind o atracție turistică pentru tot restul zilelor sale.

Însă miercuri seară a murit de bătrânețe, a anunțat muzeul pe platforma Weibo din China, relatează The Guardian.

Zhu Jianqiang a trăit echivalentul a 100 de ani omenești, spune Global Times, citându-i pe cei care l-au îngrijit. 

A fost numit animalul anului în China, în 2008, deoarece „a ilustrat într-un mod atât de clar spiritul de a nu renunța niciodată”.

Joi, până la prânz, hashtagul de pe Weibo „un porc puternic a murit” a atras aproape 300 de milioane de vizionări. Utilizatorii Weibo și-au luat rămas bun de la „cel mai faimos porc din istorie”. „A fost într-adevăr un animal puternic, nu doar pentru că a supraviețuit cutremurului, ci și pentru că a trăi 13 ani după aceea”, a scris un utilizator Weibo.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...