Ce este de fapt planta care arată ca busuiocul, are miros de lămâie şi crește la Buzău

Data actualizării: Data publicării:
Untitled

Busuiocul cu aromă de lămâie este noua provocare pentru cei cărora le plac mâncărurile din bucătăria italiană sau grecească. Planta este frecvent utilizată în zona mediteraneeană, dar mai puțin cunoscută în România. Este originară din India și se crede că ar fi fost adusă în Europa de Alexandru Macedon, în urmă cu mai bine de două milenii.

Văzut de la distanţă, busuiocul din grădina Staţiunii de Cercetare pentru Legumicultură din Buzău pare la fel ca oricare altul.

Costel Vânătoru, cercetător: „Seamănă foarte mult cu busuiocul obişnuit, diferența este că are această aromă de lămâie. Dacă nu am vedea planta şi am mirosi, am crede că avem în faţă lămâie şi nu busuioc.”

Planta poate fi cultivat în spaţiile din câmp, în jardiniere, în ghivece şi este o plantă cu multiple întrebuinţări.

Bucătăria tradițională românească folosește destul de puțin busuiocul. Însă, odată cu noile tendințe alimentare, cercetătorii de la Buzău spun că planta și-a găsit numeroase întrebuințări.

Bianca Muşat, cercetător: „Busuiocul cu aromă de lămâie poate fi consumat în băuturi răcoritoare în locul lămâiei din limonade, în salate, cu legume şi fructe, mai poate aromatiza diverse preperate culinare, poate orna platourile de fel şi fel de aperitive.”

Camelia Bratu, cercetător: „Este foarte sănătos, este bine să îl consumăm în perioada aceasta conţine numeroase minerale, vitamine care sunt benefice în perioada caldă. Este indicat mai mult să îl consumăm pentru a preveni anumite boli având această proprietate de sanitizare şi de curăţare pe interior.”

Busuiocul macedon cu aromă de lâmâie a fost omologat în acest an. În grădinile stațiunii de cercetare din Buzău se mai găsesc și alte varietăți de busuioc exotic, cum ar fi cele cu aromă de trandafir și de scorțișoară.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...