Cros dedicat veteranilor de razboi

Data publicării:
cros veterani

Peste o mie de bucureşteni, de toate vârstele, au alergat la prima ediţie a crosului organizat de Ministerul Apărării în onoarea veteranilor de război.

- Pentru ce alergaţi?

- Pentru oamenii care s-au luptat în război pentru ţara noastră.

- E un semn de recunoştinţă?

- Da, un semn de apreciere pentru toată munca lor.

Au fost organizate trei curse, în funcţie de vârsta alergătorilor. În cea dedicată copiilor s-a înscris şi Ionuţ.

Reporter: Spune-ne pentru ce ai alergat?

Ionuţ Valentin Butoi: Pentru tatal meu şi pentru veterani.

Reporter: Ai primit şi o medalie, îţi place?

Ionuţ Valentin Butoi: Da...

Ionuţ, care are şapte ani, a venit însoţit de tatăl sau, militar român rănit în Afganistan.

Ionuţ Butoi, plutonier: „Am fost rănit în august 2008, pe 31 august, atunci mi-am pierdut şi un camarad. În explozie, am rămas cu coloana fracturată. Pentru mine, viaţa a mers înainte, sunt în continuare angajat al Armatei, sunt subofiţer, conduc maşina, merg la serviciu, sunt sportiv paralimpic la Clubul Steaua. Şi ... mă recăsătoresc a doua oara. Părerea mea e ca viaţa merge înainte, important e să avem tăria să mergem mai departe.

Şeful Forţelor Terestre din România a alergat alături de cei înscrişi în competiţie.

Gen. Dumitru Scarlat, şeful Forţelor Terestre: „Este o formă de respect pe care şi noi, ostaşii forţelor terestre, vrem să o arătăm.”

Mihnea Motoc, ministrul Apărării: „Este o premieră pentru Ministerul Apărării, este prima ediţie, sperăm să devină o tradiţie acest VeteRun.”

Gen (r.) Constantin Didulescu, veteran de război: „Tot ceea ce am văzut ne reaminteşte că şi noi acum, să nu exagerăm, 80 de ani, eram în fruntea tuturor manifestărilor tineretului din ţara noastră.”

Potrivit Ministerului Apărării, în România sunt aproximativ 15 mii de veterani de război, toţi trecuţi de vârsta de 90 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...