În cine NU poți avea încredere când ceri sfaturi de stil

Data actualizării: Data publicării:
shutterstock_533579146

Când vor să-și alcătuiască o garderobă corectă și care să li se potrivească, bărbații dau piept, adesea, cu cele mai mari necunoscute din viața lor. Sfaturi vin de pretutindeni, dar sunt puține persoane în care puteți avea cu adevărat încredere. La cine să apelați, aflați dintr-un material DW și Digi24.

Asta chiar ţi se potriveşte? Încrederea în propriul stil poate fi ceva greu de obţinut. Iar procesul ca să obţii asta nu se opreşte cu adevărat niciodată. Gerhard Elfers explică la cine să te duci când ai nevoie de câteva sfaturi.

Gerhard Elfers: Toată lumea are îndoieli. Te uiţi în oglindă şi vezi un tip îmbrăcat la costum şi cravată şi te miri. Chiar sunt eu? Mi se potriveşte? Exagerez? Nu ar trebui să revin la ceva mai casual? Răspunsul este simplu. Nu! Uite, o să dureze ceva ca să-ţi dai seama ce ţi se potriveşte şi ce nu. Este un proces. Iar acest proces nu se opreşte niciodată. Între timp, când te simţi un pic nesigur - poţi să asculţi de alţii. Dar în a cui judecată poţi să ai încredere? Bună întrebare. Să începem cu cei în care nu poţi avea încredere.

În primul rând, să nu crezi niciun bărbat de peste 35 de ani care tot poartă blugi şi tricou şi crede că sunt haine potrivite pentru muncă. Nici chiar dacă este prietenul tău cel mai bun. Din motive evidente, să nu crezi vânzătorul din magazin care îţi spune: "Costumul acesta a fost făcut pentru tine." Şi mă doare să spun asta dar... să NU ai încredere în mama ta. Ştiu. Te iubeşte. Dar poate vrea să arăţi ca o versiune mai stilată a tatălui tău, când avea 25 de ani. Gândeşte-te un pic la asta.

Deci în cine poţi să ai încredere? În orice om pe care îl admiri. Doar întreabă. Ne place să dăm sfaturi. Să ai încredere în colegele de la muncă. Mai ales dacă ai peste 40 de ani. În timpul vieţii profesionale, au văzut atât de mulţi bărbaţi prost îmbrăcaţi încât vor aprecia dacă ai încercat. Deoarece ele fac un efort în fiecare zi. Ascultă-le. Mai ştii ceva? Consideră-te norocos dacă, aşa ca mine, ai o soră mai mare sau două. Ca şi mama, ele te iubesc necondiţionat. Dar gusturile lor s-ar putea să fie un pic mai actuale. De asemenea, ele nu te vor lăsa să te faci de râs chiar dacă doar protejează onoarea familiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita