Cresc vânzările de antidepresive

Data publicării:
antidepresive

Deși ca dinamică ne depășesc doar Bulgaria și Ungaria, dacă ne uităm la volume, avansul este explicat de o bază mică, adică o piață relativ mică. Concret, în Slovacia care are un sfert din populația României piața a ajuns deja la 3 milioane de euro. Sau ca extremă putem compara cu Statele Unite unde cifra depășește 600 de milioane de dolari.

Mai mult de jumătate dintre românii care lucrează spun că stresul a devenit o obişnuinţă. Unii dintre ei caută ajutor în medicamente, deși acest lucru este exact dovada faptului că, de fapt, nu s-au obişnuit cu stresul și încă nu reușesc să îl administreze.

Gyorgy Gaspar, psiholog: „Nivelul de stres a crescut foarte mult, oamenii fiind din ce în ce mai implicați în ceea ce priveste activitatea lor profesională petrec mai multe ore la locul de muncă și o altă categorie e reprezentată de stilul de viaţă. Rareori românii fac diferența între vitamine, sedative și calmante. Asta pentru că și denumirile comerciale sunt concepute uneori să îi încurce. Sedativele se eliberează doar pe bază de rețetă medicală, dar unele calmante sunt subvenționate. Anul trecut, cele mai bine vândute medicamente din aceste segmente au fost Extraveral fabricat de Zentiva, care se eliberează cu rețetă şi Exigan de la Gedeon Richter pentru care însă nu este nevoie de parafa medicului.

Dacă vorbim de tratament medicamentos, prin substanțe chimice, în special când vorbim de managementul stresului atunci creează dependeță și o serie de efecte secundare. De aceea și deschiderea românilor începe să fie mult mai mare față de tratamentul medicamentos bazat 100% pe plante, acolo unde aceste efecte secundare nu apar, și nici dependența sau riscul față de dependență nu este mare.

Dar deschiderea față de internet funcționează şi are destul de multe efecte secundare pentru că în multe cazuri oamenii citesc pe site-uri dubioase lucruri pe care le iau de adevăr științific. Vestea bună este că în România consumul de calmante este încă mult sub nivelul țărilor occidentale, dar vestea proastă este că pe măsură ce românii intră în contact cu situații stresante pe care nu le înțeleg, chiar dacă ele pot fi specifice societății capitaliste, consumul de medicamente crește. De exemplu în 2009, după izbucnirea crizei, acest vânzările au crescut brusc cu un impresionant 30%. Pentru perioada următoare este estimată o creștere mai moderată de aproximativ 10% pe an”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...