Cum depăşim perioadele stresante: Mindfulness și puterea relațiilor

Data publicării:
Gaspar Gyorgy

Există două strategii eficiente de depășire a stresului. Pe prima aș numi-o metaforic „puterea relațiilor”. Atunci când mă confrunt cu o perioadă dificilă, stresantă, primul lucru pe care pot să îl fac este acela de a conștientiza starea pe care o am și de a identifica emoțiile pe care le trăiesc: frică, furie, tristețe, frustrare. Și, după ce am etichetat emoția, este important să o pun în cuvinte în prezența unei persoane de încredere”, spune Gaspar Gyorgy, psiholog clinician și psihoterapeut relaţional.

„Celălalt mă ascultă, dând dovadă de validare și de empatie, iar creierul meu produce hormonul numit oxitocină. În limbaj popular, acesta este hormonul îmbrățișărilor, hormonul stării de bine. Atunci cortizolul, hormonul stresului, scade”, mai spune specialistul.

A doua strategie despre care vorbește Gaspar Gyorgy este conceptul „mindfulness”.

Mindfulness-ul înseamnă să fim atenţi la ceea ce simțim şi gândim, fără să sortăm obsesiv gândurile în bune şi rele, să rămânem deschişi şi faţă de trăirile celorlalţi, fără a-i judeca pentru sentimentele şi ideile lor. A fi mindful înseamnă să fii conştient, grijuliu, intenţionat, iar a fi mindful nu înseamnă reacţie, ci răspuns.

Din cele 60.000 de gânduri pe care le are un om în fiecare zi, 90% dintre acestea se repetă, iar tehnicile de mindfulness ne ajută să facem puţină ordine în minte şi să fim conectaţi la prezent.

Un exercițiu foarte simplu este respirația conștientă. Spre deosebire de majoritatea dăților, când respirăm toracic, vom acorda atenția cuvenită și vom respira abdominal. Clienților mei le spun să își pună mâinile pe abdomen și să fie conștienți de circuitul aerului prin corpul lor. Reducem viteza de respirație, inspirăm pe patru timpi pe nas, ne asigurăm că aerul ajunge în abdomen, îl reținem patru secunde, după care îl expirăm pe patru timpi. E un exercițiu foarte simplu pe care, dacă îl repetăm de câteva ori pe zi o perioadă suficientă de timp, este sănătate curată pentru creierul nostru, deoarece liniștește sistemul nervos”, a mai spus psihologul clinician.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...