Îți este greu să menții echilibrul și direcția în timpul mersului? Explicația oferită de un nou studiu

Data publicării:
barbat in costum merge pe strada
Oamenii de știință au descoperit o legătură între privarea de somn şi mers. Foto: Profimedia

Pe lângă starea de somnolență, oamenii care nu dorm suficient pot suferi de migrene, stări de anxietate și iritabilitate, depresii, dar și modificări ale mersului, o arată un nou studiu. Oamenii de știință au descoperit o legătură între privarea de somn şi mers, lipsa odihnei afectând astfel capacitatea de a merge drept, de a evita obstacolele şi de a păstra echilibrul, scrie CNN.

„Rezultatele arată că mersul nu este un proces automat şi că acesta poate fi afectat de lipsa somnului", a declarat autorul studiului, Hermano Krebs, profesor de neurologie la Facultatea de Medicină a Universităţii din Maryland. „În mod ideal, toată lumea ar trebui să doarmă opt ore pe noapte", a spus Krebs, care este, de asemenea, cercetător ştiinţific principal la departamentul de inginerie mecanică al Institutului de Tehnologie din Massachusetts. „Dar dacă nu putem, atunci ar trebui să compensăm cât mai mult şi cât mai regulat posibil".

Oamenii de ştiinţă obişnuiau să creadă că mersul este un proces complet automatizat, fiecare persoană îşi arată direcţia în care doreşte să meargă şi corpul preia automat controlul cu puţin ajutor cognitiv, însă nu este aşa, potrivit unui studiu recent. Creierul nostru reacţionează la indicii vizuale sau auditive din calea noastră, ajustându-ne mersul pentru a încetini sau accelera, după cum este necesar. În cazul muzicii, de exemplu, este posibil să ne ajustăm pasul pentru a ţine ritmul fără să ne dăm seama.

Recuperarea după o lipsă de somn durează mai mult decât am putea crede. „Conceptul că mersul este doar un proces automat nu este o poveste completă", a spus Krebs. „Există o mulţime de influenţe care vin din partea creierului”.

Adulţii au nevoie de cel puţin şapte ore de somn pe noapte

Pentru o funcționare optimă a creierului, adulţii trebuie să doarmă cel puţin şapte ore pe noapte, în timp ce copiii de vârstă şcolară au nevoie de nouă până la 12 ore, iar adolescenţii au nevoie de opt până la 10 ore în fiecare noapte, potrivit Centrelor pentru controlul şi prevenirea bolilor din SUA.

Noul studiu, publicat în Scientific Reports, a analizat comportamentul studenţilor cu lipsă cronică de somn de la Universitatea din São Paulo, Brazilia. Studenţii au purtat dispozitive de urmărire a somnului timp de 14 zile pentru a-şi înregistra perioadele de somn şi de trezire; în medie, studenţii au dormit aproximativ şase ore pe noapte.

Jumătate din grup a petrecut apoi o noapte întreagă înainte de a face un test pe bandă rulantă, în care li s-a cerut să ţină pasul cu ritmul unui metronom. „Trebuiau să îşi sincronizeze lovirea călcâiului cu ritmul şi am constatat că erorile erau mai mari la persoanele cu deprivare acută de somn", a declarat autorul principal Arturo Forner-Cordero, profesor asociat la departamentul de mecatronică al Universităţii din São Paulo. „Erau în afara ritmului, ratau semnale sonore şi aveau performanţe, în general, mai proaste", a declarat Forner-Cordero.

Totuşi, în mod ciudat, studenţii care au încercat să îşi reducă deficitul de somn prin dormitul în weekend-uri au avut performanţe ceva mai bune la test, au constatat Forner-Cordero şi Krebs.

Cu toate acestea, studiul reprezintă un mesaj important cu privire la necesitatea unui somn adecvat, în special pentru cei care lucrează în industrii în care munca în schimburi este frecventă sau în care un mers nesigur ar putea fi periculos.

„Compensarea somnului ar putea fi o strategie importantă", a spus Forner-Cordero. „De exemplu, pentru cei care sunt privaţi de somn în mod cronic, cum ar fi lucrătorii în schimburi, clinicienii şi o parte din personalul militar, dacă îşi construiesc o compensare regulată a somnului, ar putea avea un control mai bun asupra mersului lor".

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...