Maternitatea din Brașov, o clădire fără acoperiș. Pacientele merg la baie cu rândul

Data publicării:
maternitate brasov

Datorită faptului că acoperişul nu a fost consolidat, a trebuit, prin forțe proprii, să punem după cum se vede o tablă, chiar și partea asta cu nailonul respectiv, ca infiltrațiile să nu ajungă la etajele

inferioare”, spune Gheorghe Muntean, şef Serviciu administrativ aprovizionare.

Când plouă, apa se infiltrează prin pereți şi ajunge până în saloanele în care sunt internate proaspetele mămici. Iar asta nu este singura problemă, pacientele trebuie să meargă la baie, cu rândul.

„Ne străduim, printr-un program, printr-un orar. Cezarienele folosesc dușul de la etajul 1, lăuzele normale de la etajul 3, prin rotație, între orele de alăptare și ne descurcăm”, explică Mihaela Zainea, asistent medical.

„Condițiile clădirii sunt precare, este învechită, geamurile sunt vechi, toaletele sunt vechi”, spune o pacientă.

„Zici că se toarnă filme horror”, spune altă pacientă.

Acum, constructorul negociază cu Ministerul Sănătății redeschiderea şantierului.

Pentru că banii nu au fost asigurați totdeauna la timp, constructorii și-au făcut și ei socotelile lor. Noi suntem acum la faza la care am pus niște bani in buget la rectificarea din vară”, declară Eugen Nicolăescu.

Condiția principală este ca bordul Băncii Mondiale să aprobe extinderea creditului pentru încă un an de zile, pentru că în mod normal se termină la 31 decembrie. Dacă Banca Mondială își va da OK-ul, un nou contract, ar trebui ca de la 1 ianuarie să reînceapă lucrările”, speră Mircea Preda, managerul Maternității Brașov.

Pentru ca lucrările să fie finalizate este nevoie de o investiţie de 12 milioane de lei. Pe 11 noiembrie, o comisie de la minister va veni la Braşov pentru a reevalua lucrările şi pentru a stabili prețul final.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
În ce stare era Irinel Columbeanu, înainte de a ajunge la azil: „Nu mâncase de 6 zile. L-au luat de pe o...
Pro FM
Bebe Rexha, ținta unor noi incidente pe scenă, în Wisconsin: „Nu trebuie să se ajungă aici”. A fost nevoie de...
Film Now
Vin Diesel l-a surprins pe un puști de patru ani, care a luptat cu leucemia: „Bun venit în familia noastră!”...
Adevarul
Cățelul încăpățânat: Cum a transformat un Golden Retriver o simplă plimbare într-o adevărată aventură...
Newsweek
Ce se întâmplă cu 1.500.0000 pensii ce ar trebui să scadă la recalculare. Mesajul ministrului muncii
Digi FM
Heidi Klum, mai sexy ca niciodată! Imagini incendiare la piscină, fără haine, doar cu pereche de ochelari și...
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Val de reacții după cea mai recentă apariție a actriței Jennifer Aniston: „Ce și-a făcut la față?”. În urmă...
UTV
Bianca Censori, sotia lui Kanye West, socheaza cu o noua aparitie pe strazile din Italia