Maternități lăsate în paragină. Lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri

Data publicării:
5166740-Mediafax Foto-Alexandru Solomon-4

Primul șantier abandonat este cel de la Maternitatea din Onești, Bacău, unde lucrările au demarat în septembrie anul trecut. Atunci, spitalul a primit doar 200.000 de euro din cele două milioane necesare.

Constructorul a finalizat doar 30% dintre lucrări, iar din martie a rămas fără bani. În aproape 10 luni ar fi trebuit terminate trei etaje ale cladirii. Pentru parter și etajul 4, finanțarea este asigurată de la bugetul municipiului.

Probleme sunt și la Maternitatea „Cuza Vodă" din Iași, unde se nasc anual cei mai mulți copii din țară. Proiectul de modernizare, susținut din fonduri proprii, a fost sistat pentru că firma constructoare nu a mai fost plătită de 5 luni. Spitalul se află în reparații de doi ani și jumătate, iar până anul trecut ar fi trebuit să ajungă la standardele europene.

De doi ani, mare parte din maternitatea din Cluj este, de asemenea, un șantier abandonat, în timp ce la Oradea muncitorii au renovat doar două etaje dintr-un singur corp de clădire.

Un alt exemplu este maternitatea din Brașov, care a intrat în reparații acum trei ani. În septembrie 2011, lucrările au fost oprite, fiind nevoie și de refacerea structurii de rezistență a clădirii, pentru care mai sunt necesari peste 6 milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Ce e bine să faci înaintea somnului de 5 ori pe săptămână? Dr. Marius Sava, somnolog, răspunde și explică
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Christina Applegate spune că nu-și mai iubește viața de când suferă de scleroză multiplă: "Sunt prinsă în...
Adevarul
Fenomen uluitor surprins în Munții Metaliferi. Busola o ia razna, iar trăsnetele lovesc necruțător FOTO VIDEO
Newsweek
VIDEO Un actor de stand-up comedy, bătut pe scenă. Ce glumă stupidă l-a scos din minți?
Digi FM
Cât de importantă e bunica pentru AMI - O poveste emoționantă la Digi FM
Digi World
Ce este „ad breaks”, funcția testată acum de Instagram. Utilizatorii sunt revoltați: „Pare o mișcare agresivă...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Evangeline Lilly, cunoscută din „Lost” și filmele „Ant-Man”, se retrage din actorie, după o carieră de 20 de...
UTV
Halsey s-a luptat in secret cu doua boli grave: “Ma consider norocoasa ca sunt in viata”. Imagini emotionante...