Medicina legală, „îngropată” de autorități. Sălile în care se fac autopsiile la IML Olt nu au dotări elementare

Data publicării:
legalla

Medicii legişti susţin că în niciun judeţ din ţară nu se pot face analizele complete cerute de poliţişti sau procurori, iar lipsa personalului face imposibilă realizarea gărzilor permanente la serviciile de medicină legală.

În afară de două mese pentru atutopsie total improprii pentru desfăşurarea activității şi un birou, nu avem absolut niciun fel de utilaj sau aparatură”, spune Sorin Lesnic, medic legist la IML Olt.

De 40 de ani. la Serviciul de Medicină Legală din Olt se pot face doar teste de acoolemie. Restul cazurilor sunt trimise la Craiova şi Bucureşti, iar rezultatele pot să întârzie chiar şi şase luni.

Pe de altă parte, legiştii spun că în fiecare zi riscă să se îmbolnăvească la serviciu, pentru că nu au echipamente de protecţie.

Singurele materiale de protecţie a muncii sunt aceste măşti faciale şi aceste punguţe pe care noi le punem pe pantofi. Vara avem aceste halate pe care le-am cumpărat, iar iarna intram cu hainele de stradă pentru că nu am primit niciodată halate”, spune Sorin Lesnic.

Anul trecut, serviciile de medicină legală au făcut peste 18.000 de autopsii, în condiţiile în care standardul minim de un medic legist la 100.000 de locuitori nu este îndeplinit în niciun sfert din judeţe.

Pentru sistemul judiciar, expertizele medico-legale sunt esenţiale. O analiză întârziată sau greşită poate să lase în libertate un criminal şi să trimită după gratii o persoană nevinovată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...