Procedură revoluţionară în tratamentul hipertensiunii arteriale

Data publicării:
1711hipertensiune-33977

O tensiune arteriala de 18, care ajunge chiar şi la 20 când face efort. Aşa e viaţa pentru Gheorghe Anasia. Un pumn de medicamente. Dar nici așa, boala sa nu poate fi tratatã. El e unul dintre cazurile rare în care hipetrensiunea e rezistentă la tratament.

„Dacă depășește 20 tensiunea, cum am eu, câteodată la 26 cu 14, la efort nu mai poți să faci nimic, ai dureri în piept, ai amețeli” spune acesta.

Din cauza hipetrensiunii, el a suferit şi un accident vascular. De aceea, a acceptat să fie printre primii pacienţi care beneficiază de un tratament nou. Hipertensiune arterială tratată în sala de operaţie. Dacă cei mai mulţi oameni cred că tensiunea arteială e strict legată de cum funcţionează inima, cercetătorii au constat că nu e chiar aşa.

Costul intervenției este de 6.000 de euro

După ani de studii, medicii au descoperit că anumite terminaţii nervoase din arterele din jurul rinichilor trimit comenzi greşite către creier pentru a creşte tensiunea arterială. În sala de operaţie, cu ajutorul unei sonde, eliberează unde de radiofrecvenţă eliberată timp de două minute în mai multe puncte din artere.

„Prin această distrugere întrerupem acest circuit practic și atunci centrii motori care determină creșterea tensiunii arteriale sunt blocați”, explică medicul cardiolog Dan Deleanu.

Pentru pacient înseamnă o înțepătură mică la nivelul piciorului, cu anestezie locală. După omorârea nervilor, pacientul va mai lua doar trei medicamente, iar medicii se aşteaptă ca tensiunea să-i scadă de la 18 la 15.

Procedura efectuată e cât se poate de nouă, chiar şi la nivel mondial. Datele disponibile privind efectele acestei intervenţii se întind pe o perioad de doar trei ani. Astfel, medicii nu ştiu ce se poate întâmpla după o perioadă mai lungă de timp. În plus, intervenţia nu este gratuită. Pacientul operat a plătit peste șase mii de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...