Spitalul Grigore Alexandrescu așteaptă banii promiși pentru a putea deschide noua secţie de chirurgie cardiovasculară

Data publicării:
interior

De afară, construcţia pare aproape gata. Dar în interior abia au fost ridicaţi pereţii, cablurile atârnă din tavan, iar reţelele de curent şi de climatizare se pun acum la punct. Este evident că acest spaţiu nu seamănă cu un spital. Aici ar trebui să funcţioneze de la anul cea mai modernă secţie de chirurgie cardiovasculară pentru copii. A treia, după cea de la Târgu Mureş şi Spitalul Marie Curie din Bucureşti.

Aici vor fi construite sălile de operație unde vor fi tratați o parte dintre cei 1.200 de copii care se nasc în fiecare an cu malformații cardiace. Spre deosebire de secția de la Marie Curie, care a stat închisă doi din cauza lipsei de medici, aici doctorii au fost trimiși deja la specializare în Israel. Mai rămâne doar dotarea cu aparatură, pentru care există, însă, doar promisiuni.

Investiţia totală în construcţia secţiei ajunge la 15 milioane de euro, iar anul acesta trebuia să fie gata. Şi încă nu este asigurată finanţarea pentru aparatura medicală. Directorul mai trebuie să rezolve şi problema lipsei de personal. Spitalul bucureștean are nevoie de o mie de angajaţi să funcţioneze la capacitate normală. Din cele 1.200 de posturi deblocate de Guvern, 50 îi revin spitalului de copii.

„Cu aceste posturi vom putea funcționa chiar normal. Am socotit și doctori, asistente, infirmiere, absolut tot, locurile deficitare și în cele unde chiar aveam nevoie”, spune prof. dr. Dan Enescu, managerul Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu.

La un alt spital din Bucureşti, secţia de chirurgie cardiacă pentru copii a fost închisă doi ani din cauza lipsei de personal. Abia acum medicii şi asistentele au plecat la specializare, iar singurele operaţii care s-au făcut până în prezent au fost realizate în colaborare cu medici de la o clinică din Italia. La Institutul Inimii de la Târgu-Mureş pot fi efectuate doar 300 de intervenţii pe an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oprah Winfrey, internată de urgență. Care este starea celebrei prezentatoare TV
Digi FM
Cât plătește Nicușor Dan chirie pentru apartamentul din București: „Avem o cameră și două dormitoare la...
Pro FM
Dakota Johnson și Chris Martin, relație cu despărțiri și împăcări. Ce s-a aflat despre actriță și solistul de...
Film Now
Robert De Niro, îndrăgostit lulea de iubita lui cu 35 de ani mai tânără. Actorul nu s-a oprit din zâmbit în...
Adevarul
Rezultate alegeri locale 2024. Suceava: Tânărul care l-a învins pe Gheorghe Flutur. S-a înscris în PSD din...
Newsweek
Ce pensie primești la recalculare dacă ai muncit pe salariu mediu timp de 35 sau 45 de ani?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Motivul real pentru care Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare conacul din Los Angeles...
UTV
(VIDEO) Manelistul Babasha a cantat la concertul Coldplay de pe Arena Nationala. Publicul a huiduit