Variantele românilor fără venituri pentru CASS

Data publicării:
spital

Guvernul a promis să clarifice situaţia contribuţiei la sănătate pentru cei fără venituri încă din ianuarie, dar proiectul a venit abia în a doua jumătate a lunii martie. Schimbările trebuie legiferate cât de curând, pentru că 25 martie este data-limită de plată a CASS pe primul trimestru din an.

Potrivit propunerii de modificare a Codului Fiscal, cei fără venituri au două variante când merg la Fisc pentru plata CASS.

Prima: să achite lunar 5,5 la sută din salariul minim brut, timp de un an. Asta înseamnă 693 de lei pe an, dacă se ia în calcul nivelul actual.

A doua variantă: să achite CASS doar atunci când merg la medic, situaţie în care trebuie să dea contribuţia pe şapte luni. Adică 404 lei. De la 1 mai, însă, contribuţia la sănătate va fi mai mare, pentru că salariul minim brut creşte la 1.250 de lei.

Sunt însă şi persoane care scapă de plata CASS.

Persoanele ce realizează venituri mai mici decât salariul minim pe economie şi nu au alte venituri beneficiază de scutirea la obligaţia plăţii contribuţiei la sănătate. Sunt cei care realizează venituri din investiţii, respectiv venituri din dividente, din dobânzi, venituri întâmplătoare, dar ies în evidenţă veniturile din contractele civile”, spune Adrian Benţa, specialist fiscal.

Aproximativ trei milioane de români cu vârste peste 18 ani nu sunt asiguraţi în sistemul public de sănătate, potrivit estimărilor. Şi până în 2016, aceştia trebuiau să plătească CASS, dar în lipsa unor măsuri de verificare, puţini au făcut-o. Prin noul Cod Fiscal, intenţia Guvernului a fost de a-i obliga şi pe cei care nu-şi declară veniturile să achite o minimă contribuţie la sănătate.

Implică o contraprestaţie: nu este un impozit, e o asigurare, dacă e opţional, trebuie să ai o bază minimă”, spune Gabriel Biriş, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

Afectaţi de aceste modificări sunt şi cei care lucrează ca persoană fizică autorizată şi obţin, în acelaşi timp, drepturi de proprietate intelectuală. Aceştia vor plăti CASS pentru ambele venituri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...