Sting a anunțat lansarea în luna noiembrie a celui de-al 12-lea album al său

Data publicării:
GettyImages-497773890 1

FOTO: Gulliver/ Getty Images

Intitulat „57th&9th”, cu referire la o intersecție din New York prin care trecea zilnic pentru a ajunge la studiouri, albumul va fi lansat în 11 noiembrie, a anunțat casa sa de discuri. Ultimul album al solistului a fost lansat în 2013, dar el a mai putut fi auzit anul trecut în duet cu Mylene Farmer, potrivit Agerpres.

Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, Sting (64 de ani) a spus că, prin acest album, revine la sonorități mai rock, după ani consacrați unor creații mai experimentale. Cunoscut pentru angajarea sa alături de Amnesty International în cauze legate de apărarea drepturilor omului, cântărețul a menționat că una dintre piese, „Inshallah”, vorbește despre refugiații din Europa, iar o altă melodie, „One Fine Day”, îi critică pe cei care se îndoiesc de realitatea schimbărilor climatice.

„Clima va fi unul din cele mai puternice motoare ale migrațiilor. Milioane de oameni vor pleca în căutarea unui loc sigur”, a spus el în Rolling Stone. „Încă sunt puțin dezamăgit de faptul că Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană fără un motiv serios. Cel puțin UE are un plan de luptă împotriva încălzirii”, a adăugat el, referindu-se la Brexit.

Un alt cântec, „50.000”, a fost compus după dispariția bruscă a lui Prince, în luna aprilie.

Sting, fost membru al formației The Police, a vândut peste 100 de milioane de albume ca solist, amintește AFP.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...