Anna, destin de femeie în secolul XX
Muzeele nu sunt doar locul în care mergem să admirăm obiecte de demult. Unele expoziţii le permit vizitatorilor să interacţioneze cu epoci, sentimente sau chiar oameni din vechime. La Târgu Mureş, de exemplu, cei care trec pragul muzeului de Etnografie, au ocazia să afle povestea Annei, o femeie născută în anii 1920, a cărei viaţă se împleteşte cu istoria celui mai zbuciumat secol din istoria omenirii.
Anna: „Nu-mi aduc aminte de prea multe lucruri, căci copilăria mea a ţinut doar câţiva ani, dar ştiu un lucru, că împreună cu ceilalţi copii ne-am jucat foarte mult pe păşunea gâştelor din faţa casei noastre, că după ploile de vară am frământat noroiul în faţa porţii.”
Expoziţia "Anna - destin de femeie în secolul XX" spune povestea a două vieţi alternative, pe care le-ar fi putut trăi cineva în prima jumătate a secolului trecut. Povestea este una simplă, Anna o femeie simplă de la ţară are de făcut o alegere dificilă: fie rămâne în satul natal şi se căsătoreşte, fie pleacă la oraş, să lucreze într-o fabrică de textile. Indiferent de alegerea pe care o face, destinul ei va fi marcat de tăvălugul comunismului.
Anna: „Se distra lumea, se învârtea, flăcăii chiuiau şi ce râs te apuca când ţipa câte o fată mai gâdilicioasă. Flăcăii mai mari au început să-mi fure baticul brodat, tot mai des.”
„Parcurgem viaţa, dar viaţa unei femei, dar până la urma urmei şi acele, cum să zic, spaţii în care îşi trăieşte viaţa femeia,” spune Andraş Vajda, realizator expoziţie.
Expoziţia se întinde în 10 încăperi. Pentru a contura şi mai bine traiul de zi cu zi al acelor vremuri, muzeografii s-au folosit, din loc în loc, de videoproiectoare.
„Urmează câteva spații în care se desfășura viața publică, deci ajungem la sediul CAP-ului, unde se predau pământurile undeva în anii 50 până în 1963, iar ultima stație cum ar veni a acestei femei este un interior dintr-un bloc socialist, parțial realizat, pentru că într-adevăr așa se întâmpla într-o parte încă se clădea comunismul, iar în cealaltă parte deja locuiau muncitorii,” precizează Andraş Vajda, realizator expoziție.
Anna: „Nu mă mai doare capul pentru lemnele de foc, nu trebuie să mă duc la fântână după apă, primesc zahăr, pâine și macaroane pe tichet.”
Personajul Anna spune, practic, povestea tristă a milioanelor de ţărani strămutaţi cu forţa la oraş şi a celor rămaşi la ţară, obligaţi să îşi predea proprietăţile.
„Dacă vă uitați bine atunci în muzeele de etnografie obiectele sunt închise, sau mă rog, separate de public. Nu pot fi atinse, nu se văd în dimensiunea lor reală, iar noi până la urma urmei am vrut să arătăm faptul că obiectele pot fi înțelese și interpretate doar în contextul unei vieți,” explică Andraş Vajda, realizator expoziţie.
„Este important pentru clarificarea și a trecutului fiecărui vizitator, trecut care poate să fie legat de istoria recentă. Este complexă pentru că pe lângă acest destin al unei femei pe care expoziția încearcă să-l reprezinte prin mijolacele muzeeotehnice, ea se raportează la instituții ale vieții și ale societății dispărute,” adaugă Dorel Marc, cercetător etnografic.
Anna: „Aş fi putut avea o viaţă mai fericită! Însă mie, altor sute sau mii de femei, aşa ne-a dat Dumnezeu sau cum se spune mai nou, soarta!”
5 muzeografi din 3 muzee etnografice din ţară au lucrat timp de 3 ani pentru a da viaţă expoziţiei. Grăbiţi-vă dacă doriţi să o vizitaţi: e deschisă până în luna mai. Apoi va lua calea Muzeului Naţional de Istorie din Budapesta.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
