„Cuminţenia Pământului” poate fi vizitată la Muzeul BNR

Data publicării:
cumintenia bnr isarescu

Decizia a fost luată de Ministerul Culturii și Guvernul României, împreună cu proprietarii operei de artă, pentru a face celebra sculptură mai accesibilă publicului larg. Vizitarea operei lui Brâncuși se va putea face gratuit începând de mâine.

Preţul cerut de proprietari pentru sculptură este 11 milioane de euro. Guvernul a alocat deja 5 milioane de euro. Restul banilor trebuie strânşi din donaţii până în septembrie. Până acum s-au adunat aproape 213.000 de euro.

Expunem, practic, un tezaur al culturii naţionale în apropierea tezaurului monetar al ţării care este dedesubt și simbolizat de tezaurul numismatic și de alte documente de valoare care aparțin acestei instituții”, a spus Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

Cred eu că prezenta Cuminţeniei la BNR va readuce împreună sentimentul de apartenență pe care cu adevărat noi am uitat să îl avem cu artiștii și operele pe care le avem. Muzeele trebuie să redevină locuri mult mai vii decât sunt astăzi și oamenii trebuie să redescopre de ce legătura nemijlocită cu cartea sau cu operele de artă e o legatură care ne construiește pe toți”, spune Corina Şuteu, ministrul Culturii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...