"Poziţia copilului", favorit pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin

Data publicării:
Luminita Gheorghiu credit foto Cos Aelenei-1

"Chiar şi pentru filmele străine, premiul Academiei Americane de Film rămâne cel mai important trofeu. Iranianul Asghar Farhadi a câştigat deja unul şi ar putea să îl primească pe al doilea, însă în acest an concurează un număr record de 76 competitori", afimă Tim Appelo, critic şi jurnalist care scrie pentru publicaţia The Hollywood Reporter.

"Cursa este foarte deschisă", a spus la rândul său regizorul belgian Felix Van Groeningen, care speră că filmul său, "The Broken Circle Breakdown", propunerea Belgiei la Oscar, va fi nominalizat. "Nu există un favorit cert, aşa cum a fost „Amour” în 2013 sau „A Separation” în 2012", a adăugat el.

Pe 20 decembrie, Academia de film americană va anunţa o listă scurtă cu nouă filme, din care vor fi alese apoi cele cinci pelicule nominalizate la Oscarul pentru cel mai bun film străin.

Încercând să anticipeze care vor fi cele nouă pelicule străine de pe lista scurtă la Oscar, criticii de la The Hollywood Reporter au alcătuit la rândul lor o listă cu patru filme străine pe care ei le consideră ca fiind favorite. Lungmetrajul "Poziţia copilului", regizat de Călin Peter Netzer, se află pe această listă, alături de ale trei pelicule: "The Hunt" (Danemarca), "The Past" (Iran) şi "The Broken Circle Breakdown" (Belgia).

"Luminiţa Gheorghiu a jucat în filmul românesc din 2007 „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" - neincluderea sa pe lista nominalizărilor la Oscar a fost şocantă şi a condus la schimbarea regulamentului de eligibilitate pentru această categorie -, dar şi în propunerea României la Oscarul din 2013, „După dealuri”. În filmul „Poziţia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer cu un buget de un milion de dolari, ea joacă rolul unei femei dintr-o clasă socială mai înaltă, în comparaţie cu rolurile anterioare, o mamă care face yoga şi este exagerat de devotată fiului ei înfricoşat de drama prin care trece", se afirmă în articolul de pe The Hollywood Reporter.

Recent, filmul "Poziţia copilului", regizat de Călin Peter Netzer, a ocupat primul loc în topurile întocmite de doi colaboratori ai site-ului Cineuropa.org: jurnalista franceză Benedicte Prot şi jurnalistul spaniol Alfonso Rivera.

Lungmetrajul regizat de Călin Peter Netzer, a fost premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin din 2013 şi a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria "cel mai bun film străin".

"Poziţia copilului", cu Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia şi Nataşa Raab, este cel de-al treilea film al lui Călin Peter Netzer după multipremiatele "Maria" (2003) şi "Medalia de onoare" (2010).

Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Fiica Antoniei s-a transformat într-o adolescentă superbă. Seamănă leit cu artista, e pasionată de dans și...
Film Now
Demi Moore nu e impecabilă numai la gale, ci și într-o zi banală. Cei 61 de ani ai săi nu descriu nici cum se...
Adevarul
Românii din Roșia Montană, El Dorado din Ardeal. „Se găsea aur și în noroiul drumurilor" FOTO VIDEO
Newsweek
Veronica", rolul pe care s-au „bătut" două fetițe. De ce a purtat perucă mica eroină a filmului?
Digi FM
Șefa de promoție de la un liceu din Arad, discurs neașteptat: „Școla m-a învățat să mă conformez, să mint...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
"Nici măcar nu ți se spune așa". Nicole Kidman, după ce buna ei prietenă, Reese Witherspoon, i-a reamintit...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...