Scandalul balerinilor de la Operă a fost aplanat

Data publicării:
opera nationala-1

Johan Kobborg, prim-solist al Baletului Regal Danez şi al celui din Londra, figura, din ianuarie 2014, director artistic al Companiei de Balet al Operei Naţionale Bucureşti. O titulatură care a fost ştearsă de pe site-ul instituţiei, la dispoziţia noului director interimar al Operei, Tiberiu Soare, pe motiv că funcţia respectivă nu există în organigramă. O decizie care pare să-l fi afectat profund pe artistul danez.

"Cu inimă grea mi-am găsit numele îndepartat din dreptul poziţiei de director artistic al Operei Naţionale Bucureşti. Nu am decât iubire pentru dansatori. Visez ca într-o zi să mă întorc şi să termin ce am început," a scris acesta pe pagina de Twitter.

Imediat, de partea lui Johan Kobborg s-au poziţionat mai mulţi balerini, care au ameninţat că vor boicota spectacolele.

Alina Cojocaru: "Voi mai dansa doar sub managementul care a făcut ca publicul să se bucure de acest balet, avându-l pe Kobborg lider. "

Gigel Ungureanu, balerin: „Ne-am adunat aici ca să facem acest spectacol, pentru publicul nostru, să dăm acest spectacol, din cauza câtorva, doi trei balerini, acest spectacol nu se poate da.”

Ca să dezamorseze conflictul ajuns deja în presa internaţională, ministrul Culturii i-a chemat la discuţii pe Tiberiu Soare şi pe Johan Kobborg.

Vlad Alexandrescu: „Domnului Kobborg i-am propus că creăm un post nou de director al baletului operei. Tiberiu Soare va fi director adjunct al Operei şi se va ocupa de partea muzicală.”

Johan Kobborg: „Am fost foarte norocos ca în viaţa mea să fiu sprijinit de oameni care au putut să facă diferenţa în viaţa mea.”

Şefia interimară a Operei Naţionale a fost preluată de dirijorul Vlad Conta. Instituţia are o conducere temporară, după ce, anul trecut, directorul de atunci şi alte patru persoane cu funcţii importante au fost acuzaţi de abuz în serviciu şi fals în declaraţii. Potrivit procurorilor, prejudiciul adus statului se ridică la 630.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...