Teste ADN comparative pe rămăşiţele lui da Vinci

Data publicării:
Leonardo Da Vinci
FOTO: Getty Images

Cercetătorii italieni vor face un test ADN pe o şuviţă din părul geniului renascentist Leonardo da Vinci.

Ea face parte dintr-o colecţie privată din Statele Unite, alături de obiecte şi creaţii ale maestrului italian.

Oamenii de ştiinţă vor compara rezultatul cu alt test, efectuat de data aceasta pe scheletul aflat într-o criptă a castelului Amboise din Franţa.

Leonardo a trăit spre sfârşitul vieţii în această reşedinţă, pusă la dispoziţia lui de către regele Francisc I al Franţei. Mai mult, rezultatele vor fi comparate cu probele ADN ale descendenţilor fratelui lui Leonardo.

Potrivit istoricilor, maestrul renascentist nu a avut copii, cel puţin nu unii recunoscuţi oficial, astfel că familia da Vinci s-a perpetuat până în zilele noastre, doar pe această linie genealogică, a fratelui său.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...