Exclusiv Turcan: Statul a tras țeapă unor investitori în industria cinematografică. „Wednesday” a plecat din România pentru că au fost păcăliți

Data actualizării: Data publicării:
wednesday addams interpretata de actrita Jenna Ortega coboara scari in panoul din stanga in casa monteouru din bucuresti
Primul și, momentan, singurul serial de televiziune regizat de Tim Burton, „Wednesday”, lansat pe Netflix, a fost filmat și în România. Foto captură video Netflix

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat, miercuri, la Interviurile Digi24.ro, că România are în sfârșit o schemă de cash rebate prin care producțiile cinematografice, precum cele ale marilor companii internaționale, să fie atrase în țară. Statul le va returna o parte din investiții într-o formă de ajutor de stat, cum funcționează în toate celelalte țări europene, spune ministrul, potrivit căruia România era ultima ce nu aplica schema. Ea a dat exemplul celebrei producții „Wednesday”, care a fost filmată aici și a plecat ulterior, înainte de filmarea următorului sezon, „pentru că au fost păcăliți că vor primi acest ajutor de stat și după care statul le-a spus «ne pare rău»”, spune oficialul liberal.

„Am finalizat legea cinematografiei și, de asemenea, intrarea în atribuții și funcțiune a oficiului pentru cinematografie prin care, pe de o parte, un proiect despre care se vorbește din 2018, care a fost mutat între ministere și oamenii au fost ademeniți să vină să investească în România, că statul le va returna o parte din investiții într-o formă de ajutor de stat, cum funcționează în toate celelalte țări europene, cu excepția Belarusului. Deci România era ultima țară care nu aplica această schemă de stat.

Prin acest oficiu și această schemă de cash rebate vom susține, impulsiona, atrage coproducțiile mari străine care să vină în parteneriat cu profesioniști și firme din Români, astfel încât producțiile mari cinematografice să se poată desfășura în România, cum a fost, de exemplu, serialul «Wednesday», care a fost filmat în România și a plecat, pentru că au fost păcăliți că vor primi acest ajutor de stat și după care statul le-a spus «ne pare rău».

Iar pe legea cinematografiei vom ajuta tinerii cineaști la început de drum, astfel încât să poată să aibă proiecte cinematografice și să le distribuie.

Aproape că ajunsesem de râsul industriei cimatografice internaționale că suntem țara care are lege, alocă și bani pe hârtie, semnează contracte și după aceea retrage preșul. Și anul acesta vom face primele plăți care vin din hotărâri definitive ale instanței care certifică faptul că statul român a tras țeapă unor invetitori în industria cinematografică.

Să vă dau un exemplu de cât de păgubos este pentru un stat să nu-și respecte angajamentul. Avem decizii ale instanței în valoare de 3 milioane de lei. Pentru că nu au reușit să facă plățile, să pregătească tot cadrul de a face plățile până la finalul acestui an, au crescut penalitățile cu încă 2,7 milioane de lei. Asta este minimum minimorum. Sunt doar decizii ale instanței pentru cei care au câștigat. Pentru că n-am plătit până la mijlocul anului, acum până la finalul anului au crescut penalitățile cu încă 2,7 milioane de lei”, a declarat Raluca Turcan.

Ministrul spune că România „are o credibilitate amputată” față de marile companii de producție cinematografică.

„Însă facem eforturi să recâștigăm această încredere și credeți-mă că vorbesc și cu reprezentanții ambasadelor pe acest subiect, toate, de asemenea vorbesc cu firme de producție să accepte că în sfârșit am reușit să punem în funcțiune acest mecanism de sprijinire a unui sector unde avem o plusvaloare profesională creativă de excepție. Avem recunoaștere internațională, doar în țară nu sunt recunoscuți. Cred că lucrul acesta este general valabil pentru oamenii din cultură din România. În străinătate sunt primiți cu brațele deschise, sprijin, recunoaștere, în România...”, a mai spus liberalul.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri