Una dintre cele mai vechi cetăţi din Transilvania, redeschisă după 5 ani de reparații

Data publicării:
feldioara

Una dintre cele mai vechi cetăţi din Transilvania figurează din nou pe lista obiectivelor turistice. Feldioara, vechea cetate a teutonilor a fost redeschisă, după lucrări de reparaţii care au durat aproximativ 5 ani. Consiliul Judeţean Braşov a investit acolo peste 12 milioane de lei însă, cred autorităţile, cetatea va aduce, la schimb, mii de turişti în judeţ.

Georgiana Gămălie, reprezentant Cetatea Feldioara: Vor descoperi sau vor redescoperi forma pe care cetatea a avut-o în secolul al 17-lea. Este forma care a fost restaurată.

Cetatea Feldioara datează din secolul al 13-lea şi a fost cea mai importantă fortificaţie ridicată de Cavalerii Teutoni în Transilvania. Din anii 1800 a fost abandonată astfel că, în 2012, doar câteva ziduri mai aminteau de frumuseţea şi măreţia cetăţii de altădată. Deşi restaurarea a fost terminată încă de anul trecut, abia acum porţile cetăţii au fost redeschise pentru turişti.

Turist: Mă bucură fiecare chestie care se renovează şi intră în circuitul ăsta turistic. Să vedem şi care ne era istoria că până acum a fost mistificată

Turist: Ne place, e frumos.

În mijlocul cetăţii a fost reconstruită fântâna, care are o adâncime de aproape 70 de metri şi au fost ridicate, aproape de la zero, şi toate cele 3 turnuri. Multe dintre obiectele găsite printre ruine sunt acum într-un mic muzeu, amenajat în cetate.

Turist: Absolut toată istoria noastră merită pusă în valoare.

Turist: Am vazut că arătau frumos nişte camere şi a fost îngrijită. Am aflat cum s-a construit şi cum a arătat prima dată, că era o ruină.

Cetatea a fost restaurată cu fonduri de la Consiliul Judeţean Braşov, iar valoarea lucrărilor se ridică la aproape 12,4 milioane de lei.

Georgiana Gămălie, reprezentant Cetatea Feldioara: Cetatea se doreşte să fie o cetate vie, o cetate însufleţită de evenimente culturale.

Sorin Taus, primarul comunei Feldioara: Vrem să organizam foarte multe evenimente în ea, să fie şi expoziţii cu exponate din Feldioara şi din săpături, din descărcarea arheologică care a avut loc aici.

Cetatea poate fi vizitată de miercuri până duminică, de la ora 10.00 la ora 18.00. Preţul unui bilet de intrare este de 15 lei. Comuna Feldioara se află la 17 kilometri de Braşov, pe drumul ce duce spre Sighişoara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...