Cărți de colecție la Iași. Un anticariat renumit se mândrește cu colecția de liliputuri

Data publicării:
carti mici

Galeriile Anticariat se află pe strada Lapușneanu și au fost înființate în anul 1992. Sunt cunoscute de orice ieșean și reprezintă un punct de atracție pentru orice turist. Amfitrionul anticariatului, Dumitru Grumazescu, este un cunoscut colecționar, documentarist și proprietarul celei mai mari colecții Eminescu, cu peste 8000 de exemplare. Colecția de carte, unică în România, este completată de cărți ale lui Jules Vernes, ediţii chiar din timpul vieţii scriitorului, o colecţie de aparate foto și de cutiuţe muzicale

Însă piesa de rezistență o constituie colecția de liliputuri, cărţi rare de numai câţiva milimetri. Printre aceste minuscule manuscrise se află manifestul Kaiserului german și Coranul. Cartea cea mai mică are dimensiunile de 3,3 mm și conține poezia Luceafărul. Făcută cu fir de păr de ied, poate fi citită numai la microscop și manipulată doar cu penseta. Acest spațiu, cu adevărat unic în țară , este gazdă și pentru seri muzicale, expoziții sau târguri de profil. Anticariatul este deschis zilnic, iar toate obiectele pot fi văzute la cerere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...