Colecție de aur unică în Europa

Data publicării:
aur

Muzeul Aurului a fost înființat în 1896 de un geolog neamț care a avut ideea să adune laolaltă obiecte găsite la minele din zonă. De la an la an, colecţia s-a lărgit, iar în prezent a ajuns la 1300 de exponate din aur nativ, cum spun specialiştii, adică neprelucrat manual. Şi tot în muzeu găsim şi uneltele care ne arată cum a evoluat mineritul de-a lungul secolelor.

De la redeschiderea muzeului într-un spațiu nou, în 2012, numărul turiștilor a crescut considerabil. În perioada vacanţelor de vară, se ajunge chiar la câteva mii pe lună. Veniți la Brad din toate părțile țării, turiștii cred că muzeul este un spațiu unic, care merită vizitat.

Piesele din aur nativ, neprelucrate manual, cântăresc în total doar 4 kilograme şi jumătate, însă valoarea lor este inestimabilă. Cele mai importante piese din muzeu poartă și acum denumirile date de minerii care le-au scos din subteran. Turiștii pot vedea astfel, la dimensiuni reduse, harta României, pana lui Eminescu, o balerină, o ferigă sau celebra șopârlă de aur.

Ambianță: Ela Haneș, responsabil muzeu: „A fost descoperită în 1936 și anul următor a reprezentat țara noastră la o expoziție internațională de la Paris și a fost asigurată la 2 milioane de lire sterline datorită formei deosebite pe care o are”

Autoritățile gândesc acum un proiect de dezvoltare a zonelor aurifere din Munții Apuseni și Țara Zarandului. Este vorba de un circuit numit Drumul aurului, care să-i poarte pe vizitatori de la muzeu până prin fostele galerii, multe dintre ele de pe vremea romanilor.

În viitorul circuit turistic ar urma să fie incluse și Treptele Romane. Vorbim despre unele dintre cele mai vechi galerii din Europa. De altfel de aici, de la minele din zona Musariu, au fost descoperite cele mai multe dintre piesele expuse la muzeul din Brad.

Muzeul Aurului din Brad este deschis de marți până duminică, de la 9.00 la 17.00. Biletul de intrare costă 15 lei, iar pentru elevi sau grupuri, prețul e de 10 lei. La Brad se poate ajunge pe Drumul Național 76, fie de la Deva, de unde sunt 40 de kilometri, fie dinspre Oradea, distanța fiind de 140 de kilometri.

Și dacă tot ați ajuns aici, și toamna este încă blândă, nu ratați o mică excursie spre Panteonul Moților de la Țebea, unde este si Gorunul lui Avram Iancu, sau spre dealurile care străjuiesc Țara Zarandului.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
Ce mesaj a transmis Elena, după ce CRBL a fost surprins alături de o tânără de 23 de ani: „În căutare de soț...
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Cum arată acum fostul iubit și coleg al lui Cameron Diaz din „There's Something About Mary”. Matt Dillon are...
Adevarul
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război...
Newsweek
VIDEO Piloții ucraineni au încheiat în SUA antrenamentele pe F-16. Când vor ataca Rusia?
Digi FM
Un ofițer de poliție din Londra a fost concediat pentru insulte rasiste la adresa unei colege românce
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Dwayne Johnson, greu de recunoscut cu păr bogat, fără tatuaje și cu un chip diferit. Machiat perfect pentru a...
UTV
Motivul real al divortului dintre CRBL si Elena Viscu. Fosta sotie a artistului face haz de necaz: “Suntem in...