CONSILIER DE ETICHETĂ. Cum procedăm când ne deranjează vecinii

Data publicării:
vecini zgomotosi

Cum procedăm atunci când unul dintre vecinii noştri ne deranjează cu zgomote foarte puternice sau cu o muzică dată tare?

În codul de bune maniere, respectul pe care îl arătăm colocatarilor noştri presupune a nu provoca astfel de zgomote stridente, foarte puternice sau deranjante între orele 14.00 şi 17.00 și seara, după ora 20.00.

E, după ora 20.00 încep toate petrecerile, între noi fie vorba. Alegerea a fost a noastră din start să locuim într-un bloc în care mai locuiesc şi alte persoane. Dacă ne doream chiar atât de liberi să fim şi să putem da o petrecere sau să folosim bormaşina la orice oră, sculptând poate un obiect de artă, puteam să mergem şi să ne găsim o locuinţă la ţară, în afara Bucureştiului, oriunde în altă parte. E, dacă am ales să locuim la bloc, ăsta este preţul - avem nevoie să ne respectăm vecinii.

În cazul în care renovez ceva în apartament sau chiar am o justificare reală pentru care produc acele zgomote, trebuie să informez colocatarii.

Dar dacă am un vecin care sculptează cu bormaşina sau dă muzica tare la o oră nepotrivită şi mă deranjează, este de prost gust să mă duc şi să fac o reclamţie la administratorul blocului, deşi asta este prima măsură care se impune.

Este la fel de deranjant şi de prost gust să mă duc şi să bat în uşa persoanei şi să încep să îi ofer tot felul de etichete şi aprecieri nelalocul lor. Tocmai pentru că ceea ce dăm exact asta vom primi.

În funcţie de vârsta pe care o am, voi alege una dintre modalităţile cele mai cordiale de comunicare cu vecinul care deranjează. Şi atunci fie voi suna administratorul să-mi ofere numărul de telefon al persoanei şi voi telefona. Şi voi spune: este o oră la care am nevoie să mă odihnesc, poate am probleme medicale, poate am o motivaţie pentru care neapărat atunci, nu pot altfel. Aici rămâne şi la latitudinea celeilalte persoane dacă ne și oferă respect în schimb. Dacă nu ne oferă respect în schimb, poliţia poate să fie chemată. Este un serviciu pe care comunitatea în care trăim ni-l oferă, în cazul în care avem un vecin rebel, la uşa căruia nu te poţi duce să zici: „Mă deranjaţi. Aţi dat muzica foarte tare sau înţeleg că folosiţi bormaşina, dar s-ar putea să mă anunţaţi cumva, ca să ştiu şi eu. Acum sunt foarte obosit, am nevoie să dorm (...)” Asta (cu poliţia) este într-adevăr o măsură extremă.

Alegem oricare dintre metodele cele mai fiabile de a relaţiona cu această persoană. Dacă persoana este deschisă, cu siguranţă putem să câştigăm un prieten sau să remediem această relaţie.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...