Distracție de 1 mai, cu 5 lei. Plimbare cu autobuzele etajate din Constanța

Data publicării:
5266056 IM000192

Potrivit reprezentanţilor Regiei Autonome de Transport Constanţa, autobuzele etajate vor intra în circulaţie de miercuri şi vor avea program de funcţionare zilnic, între orele 10.00 - 18.00. Lungimea unei curse este de aproape 30 de kilometri şi este parcursă în aproximativ o oră şi jumătate, pe traseu existând 14 staţii.

Preţul unui bilet de călătorie pentru autobuzele etajate a fost stabilit la 5 lei, tichetele putând fi achiziţionate din autobuz. Valabilitatea unui bilet este de trei ore, astfel că pasagerii pot coborî într-o staţie şi vizita un obiectiv turistic, iar apoi îşi pot continua călătoria cu un alt autobuz, cu acelaşi bilet.

Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi să petreacă pe litoral minivacanţa de 1 Mai şi Paşte, preţurile la cazare fiind cuprinse între 45 de lei de persoană pentru o noapte la un hotel de două stele şi 220 de lei de persoană la un hotel de cinci stele din Mamaia.

Primii turişti au ajuns la mare încă de la sfârşitul săptămânii trecute, cei mai mulţi aflându-se în staţiunele 2 Mai şi Vama Veche, unde şi-au instalat corturile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oprah Winfrey, internată de urgență. Care este starea celebrei prezentatoare TV
Digi FM
Cât plătește Nicușor Dan chirie pentru apartamentul din București: „Avem o cameră și două dormitoare la...
Pro FM
Dakota Johnson și Chris Martin, relație cu despărțiri și împăcări. Ce s-a aflat despre actriță și solistul de...
Film Now
Robert De Niro, îndrăgostit lulea de iubita lui cu 35 de ani mai tânără. Actorul nu s-a oprit din zâmbit în...
Adevarul
Rezultate alegeri locale 2024. Suceava: Tânărul care l-a învins pe Gheorghe Flutur. S-a înscris în PSD din...
Newsweek
Ce pensie primești la recalculare dacă ai muncit pe salariu mediu timp de 35 sau 45 de ani?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Motivul real pentru care Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare conacul din Los Angeles...
UTV
(VIDEO) Manelistul Babasha a cantat la concertul Coldplay de pe Arena Nationala. Publicul a huiduit