După Revelion, noapte de carnaval la Băile Felix

Data publicării:
carnaval 02.01

Pentru carnavalul de noaptea trecută, hotelierii din staţiunea Băile Felix s-au pregătit cum se cuvine. Ospătarii s-au îmbrăcat în piraţi pentru a-i întâmpina pe invitaţi. Şi petrecăreţii au venit pregătitţi de carnaval. În timp ce unii dintre ei au preferat să se ascundă timid în spatele unei măşti, alţii au atras toate privirile cu ţinuta lor.

De trei ani, familia Ghidiu nu ratează petrecerea de la Băile Felix. În bagajelor lor este întotdeauna loc pentru costumele aduse de acasă, de la Mediaş. La ediţia trecută, Sergiu a fost agent FBI, iar acum a ales să fie: "Suleyman Magnificul. De ce? Pentru că îmi place mie personajul."

Şi Elisabeta s-a asortat soţului ei:" Emoţionant. Sper să fiu la înălţimea Măriei Sale Suleyman Magnificul şi cu toţii să ne distrăm bine."

Fiica celor doi a preferat, însă, să adopte un alt stil. Ea a purtat o mască veneţiană: "Mi-a luat cam o oră să mă îmbrac aşa. O oră cu toate pregătirile. Costumul l-am inchiriat de la un magazin specializat."

Chiar dacă a fost a doua seară de petrecere, turiştii nu au dat semne de oboseală şI au încins imediat ringul de dans.

Ciprian Bungău, directorul unui hotel din Băile Felix, spune: "Lumea agreează foarte mult această idee, cina, acest carnaval. Este o cină specială şi lumea este mult mai relaxată decât în noaptea de Revelion."

Carnavalul este unul cu tradiţie, iar la Băile Felix se organizează acest eveniment de mai bine de 20 de ani. După ce au petrecut două nopţi la rând, turiştii se relaxează astăzi în bazinele cu apă termală. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...