Extremiştilor nu le place ciocolata

Data publicării:
kinder

Încă din anii 60, de când a fost lansată pe piață, acest tip de ciocolată a avut imprimat pe ambalaj chipul unor copii blonzi, cu ochii albaștri.

Inițial, a fost produsă în Germania, și alegerea acestor imagini a fost cumva ușor de înțeles, pentru că, în general, cam așa arată un copil neamţ. Sau cel puțin, așa arată acum 50 de ani, pentru că între timp, structura etnică a Germaniei s-a schimbat foarte mult. Ceva mai mult de 14 la sută din populația țării are origini străine și, de departe, cel mai numeros grup etnic din Germania este reprezentat de turci. Cu totul, sunt cam trei milioane, însă, în afara lor, în Germania s-au mai stabilit și refugiați din Africa, Orientul Mijlociu sau din Balcani.

Toată această diversitate etnică se vede și la Echipa Națională de Fotbal, căci din lotul pentru Campionatul care stă să înceapă, o treime au părinți albanezi, ghanezi, tunisieni sau turci.

Campionatul European de Fotbal este și o bună oportunitate pentru producătorii de tot felul să se promoveze.

Cei de la Kinder Chocolat au considerat că n-ar fi rău ca pe ambalajul mai multor produse să imprime chipurile unor fotbaliști, de pe vremea când aceștia erau copii.

Au fost lansate și diverse jocuri on-line în care utilizatorii trebuie să ghicească felul în care arătau actualii componenți ai lotului Germaniei pe vremea când erau copii. Prin urmare, s-a ajuns că pe ambalajul ciocolatei să apară și Jerome Boateng, fotbalist cu origini ghaneze și implicit, cu un aspect nu tocmai arian. Din acest motiv, reprezentanții grupărilor extremiste din Germania, tot mai active în ultimul an, consideră campania producătorului de ciocolată o insultă. Prin urmare, au început să strângă semnături pentru scoaterea produselor de pe piață și, între timp, extremiștii îi îndeamnă pe conaționalii lor să nu mai cumpere acest tip de ciocolată. Deși puerilă, reacția extremiștilor poate fi explicată parțial prin faptul că, în mod frecvent, membrii grupărilor fac parte și din galeriile unor echipe de fotbal. Numai că sunt interesați mai degrabă să provoace bătăi generale, decât să urmărească meciurile echipei favorite.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...