Istoria farmaciilor din Brașov. Prima atestare documentară este o chitanță din 1512

Data publicării:
farmacii2

Prima farmacie din Brașov este atestată încă din anul 1512. Dovada existenței sale este o chitanță prin care se plătea onorariul farmacistului. Alte șapte spiţerii sunt atestate la 1520 - 1523, iar cele mai multe funcționau în centrul vechi al orașului, în jurul Bisericii Negre: două dintre ele erau în Piața Sfatului, una în dreptul Târgului Inului, iar cealaltă, în dreptul poliției. Alte două erau pe actuala stradă Republicii, iar cea din urmă era în Scheii Brașovului.

În acea perioadă, în Brașov era un singur farmacist maghiar, restul fiind saşi. Din păcate, astăzi Brașovul nu mai păstrează nicio farmacie autentică, însă Muzeul de Istorie găzduiește o încăpere în care este amenajată o farmacie precum cele de la 1500. În plus, un arhitect ingenios din Brașov a amenajat o cafenea în stilul unei farmacii săsești, iar acolo licorile se servesc din eprubete.

În centrul Brașovului sunt și alte obiective turistice, cel mai important dintre acestea fiind Biserica Neagră, dar merită să vizitaţi şi Turnul Ecaterinei, Turneul Alb sau Bastionul Ţesătorilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...