JURNAL PENTRU COPII. Portretul părintelui ideal

Data publicării:
24112012 20parinte-35060

Fiecare copil visează măcar o dată în viață la părintele ideal. Alberta are 6 ani și este cea mai fericită fetiță din lume. Are o mămică ideală. Le-a apropiat faptul că le place să fie cochete.

„Faptul că Alberta mă consideră părintele ideal pe mine nu are cum să nu mă măgulească”, spune mama fetiței. „E cea mai frumoasă mămică din lume, pentru că se machiază, își pune rochii elegante”, explică Alberta.

„Perioada 6-10 ani, în această perioadă copilul intră într-o fază de identificare cu părintele de același sex. Și asta înseamnă că fetițele sunt fascinate de mămici, de machiaj, de tot ce fac mămicile”, explică Irina Țepuru, psihoterapeut.

„Încerc să o înțeleg și să petrec cât mai mult timp cu Alberta, consider că pentru fiecare copil să petreacă cmult timp cu mama lui este ideal”, spune mama.

„O iubesc tare pentru că mă face elegantă, îmi cumpără și jucării, mă duce la operă”, explică Alberta.

„Din punct de vedere al teoriilor și al cercetărilor psihologice, nu există un părinte ideal! Există un concept în engleză care se numește good enough parents, adică un părinte destul de bun. Se spune că asta este tot ce putem face noi mai bine, să încercăm să fim un părinte destul de bun. Și ce îmseamnă asta, înseamnă un părinte care reușește să găseasca un echilibru între permisivitate și interdicție”, explică Irina Țepuru.

Alberta nu poate sta nicio clipă supărată pe mama, așa că a găsit cea mai bună variantă de împăcare. „Împăcare, împăcare, fără nicio supărare, dacă ne mai supărăm luăm valiza și plecăm.... Asta e formula noastră de împăcare și atunci ne împăcăm imediat”.

„Să se joace cu mine, să nu țipe, să îmi cumpere lego”

Și dacă Alberta are deja mămica perfectă, ceilalți copii au făcut portretul robot al părintelui ideal. „Părinții mei sunt mereu ideali, pentru că mereu mergem să ne plimbam în parc, ne jucăm la calculator”, spune un copil. „Părintele ideal ar fi dacă s-ar juca cu mine”, adaugă un altul. „Să nu mai țipe la mine dacă greșesc puțin la teme”, „Să-mi cumpere lego, să îmi dea de mâncare”, „Să se joace șah cu mine”.

„Copiii au nevoie să fie văzuți și acceptați așa cum sunt ei, adică să fie descoperiți, nu să fie formați, ci pur și simplu să li se dea și lor șansa să își urmeze energia naturală”, explică Irina Țepuru.

Dacă ne-am lămurit cum arată părintele ideal în viziunea copiilor, iată de ce unii dintre adulți pierd admirația celor mici: „Când nu se mai joacă cu mine, când nu mai îmi dă de mâncare, când nu mai face lecții cu mine”, „Atunci când mă pedepsesc, atunci când mă ceartă”, „Uneori țipă la mine și plâng și eu!”.

„Cred că pentru copii la început este destul de frustrant să descopere că părintele nu este acolo să meargă întotalitate în direcția energiei lor, adică sa le facă absolut totul pe plac. În momoentul în care copilul descoperă că parintele are și datoria de a pune limite si de a proteja, prima reacție nu este una de încântare maximă”, subliniază Irina Țepuru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
De unde vine expresia „a-și da arama pe față"? Legătura cu monedele. Domnitorul „campion" la falsuri
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta