Mădălina Ghenea a fost jefuită într-un aeroport din Roma. Hoții i-au furat o geantă cu bijuterii scumpe

Data actualizării: Data publicării:
Mădălina Ghenea
Mădălina Ghenea FOTO: Profimedia Images

Mădălina Ghenea, actriță și fotomodel de origine română, stabilită în Italia, a fost jefuită pe un aeroport din Italia. Hoții, care i-au furat o geantă cu bijuterii scumpe și alte obiecte de valoare, ar fi acționat la pont, suspectează anchetatorii.

Incidentul s-a petrecut duminică seară, pe aeroportul Leonardo da Vinci din Fiumicino, care deservește Roma, când Mădălina Ghenea se întorcea din Arabia Saudită, urmând să participe la un eveniment din capitala italiană, potrivit Il Messaggero.

Jaful a avut loc în momentul în care actrița se îndrepta spre mașina pe care o închiriase înainte cu o zi. Dintre toate bagajele a fost furat doar trolerul care conținea obiectele de valoare. Dinamica evenimentelor, precum și faptul că hoții au știut exact traseul pe care îl va avea actrița după aterizare sugerează că aceștia au acționat la pont, scrie presa italiană.

Mădălina Ghenea a depus o plângere la Poliția judiciară de pe aeroportul Fiumicino, care investighează incidentul.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...