UNTOLD, nespus de reușit: peste 45.000 de spectatori în prima seară a festivalului

Data publicării:
untold prima zi untold iulie 2015

În prima zi de festival concertele s-au încheiat târziu în noapte. Abia spre 03.00 au început să se risipească spectatorii.

Şi doar după câteva ore de somn, mulţi dintre ei şi-au făcut drum spre standurile cu cafea. Au stat la coadă, dar nu s-au plictisit. Au împărtăşit impresii de seara trecută.

„Am stat până la 5 dimineața și a fost foarte frumos, agitație, a fost chiar foarte frumos. Nu mă așteptam să fie chiar așa de frumos”, a povestit un tânăr.

O cafea tare savurată într-un hamac, iată după-amiaza perfectă a spectatorului de la Untold!

„A fost o super atmosferă, mai ales la Dimitri Vegas şi Mike. Tot stadionul era în picioare. O mulțime de oameni”, spunea un fan.

Ritmurile electronice au animat, noaptea trecută, peste 45.000 de spectatori.

Incendiară se anunţă şi a doua zi de festival. Concertele se vor întinde din nou până dimineaţa. Pe scenă vor urca Marwan, Gentleman, Subcarpați şi cel mai aşteptat artist - Avicii.  

Programul zilei de vineri

Programul zilei de sâmbătă

Programul zilei de duminică

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...