„Sieranevada” nu a intrat pe lista scurtă pentru Oscar. Reacţia lui Cristi Puiu

Data actualizării: Data publicării:
cristi puiu cannes facebook

Regizorul Cristi Puiu a declarat pentru News.ro, după ce Academia de film americană a anunţat lista scurtă a filmelor eligibile pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film străin” a premiilor Oscar 2017, pe care nu se regăseşte pelicula lui „Sieranevada”, că decizia a fost una corectă, lungmetrajul său nefiind unul pe gustul membrilor forului.

cristi puiu cannes facebook

Despre campania de promovare a filmului „Sieranevada” în Statele Unite, regizorul afirmă că a decurs bine, însă din cauza bugetului restrâns nu a dat şi rezultate.

„Decizia este una corectă”, a declarat Cristi Puiu pentru News.ro. „Campania a decurs bine, însă nu am avut bani suficienţi. Nu este un film pe gustul Academiei, dincolo de orice, dacă e să mă ghidez după peliculele care au mai fost nominalizate sau care au luat Oscarul”, a mai spus el.

Membrii Academiei au judecat după criteriile lor, mai spune Puiu. Regizorul mărturiseşte că nu se află în cea mai bună poziţie pentru a vorbi despre asta. „La cum este lumea, ar putea spune «sunt strugurii acri». Trăim într-o ţară cu fel şi fel de reziduuri”.

Cineastul român a afirmat că evită să facă speculaţii referitor la decizia Academiei de film. „Nu pot specula, nu ştiu cum funcţionează ei. Este important de reţinut faptul că trebuie să avem o cinematografie sănătoasă, care să producă un număr important de filme, ca prezenţă să fie vizibilă şi pe piaţa internaţională. Ăsta este un drum lung, de ani”, a completat Cristi Puiu.

„Credeţi că s-ar fi schimbat cinematografia românească dacă ar fi fost nominalizat filmul ăsta sau dacă ar fi luat un Oscar? Avea şanse să schimbe în rău - am fi zis: gata, am luat Oscarul, acum putem să ne culcăm. Aşa, poate că se ţinteşte în continuare şi încă e o portiţă deschisă. Şansele sunt mici”, a adăugat regizorul.

O nominaliziare sau un Oscar sunt benefice cineastului, în general. „E bine pentru cel care ajunge acolo. Îşi asigură un drum. Acesta este, poate, singurul minus al acestei poveşti de azi”, a mai afirmat Puiu.

Cristi Puiu este de părere că o nominalizare sau un premiu Oscar ne-ar fi ajutat, totuşi, ca ţară. „Suntem destul de timoraţi. Asta (premiul, n.r.) ne-ar fi ajutat puţin, aşa cum s-a întâmplat cu Palme d'Or-ul lui Mungiu, când toată lumea a fost încântată. E mai important să funcţioneze cinematografia, să facem filme pentru publicul din România pe care nu l-am câştigat nici acum.”

Lista scurtă a peliculelor eligibile pentru nominalizarea la categoria „cel mai bun film străin” pentru Oscar 2017 include: „Tanna”(Australia), regizat de Bentley Dean şi Martin Butler, „It’s Only the End of the World” (Canada), regizat de Xavier Dolan, „Land of Mine” (Danemarca), regizat de Martin Zandvliet, „Toni Erdmann” (Germania), în regia lui Maren Ade, „The Salesman” (Iran), în regia lui Asghar Farhadi, „The King’s Choice” (Norvegia), regizat de Erik Poppe, „Paradise” (Rusia), de Andrei Konchalovsky, „A Man Called Ove” (Suedia), regizat de Hannes Holm şi „My Life as a Zucchini” (Elveţia), în regia lui Claude Barras.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...