Kanye West a fost dat afară dintr-un birou Skechers chiar de directori: „A venit neanunțat și neinvitat”

Data actualizării: Data publicării:
Rapperul Kanye West va candida la alegerile prezidentiale
Rapperul american Kanye West. Foto: Profimedia Images

Rapperul american Kanye West, pus recent pe tuşă de mai mulţi parteneri de afaceri, a fost escortat miercuri dintr-un birou al mărcii de încălţăminte Skechers unde venise „neinvitat”, a precizat compania într-un comunicat.

Kanye West, care şi-a schimbat numele în „Ye”, a sosit „neanunţat şi neinvitat la unul dintre birourile noastre din Los Angeles”, a povestit compania. „Întrucât Ye filma fără permisiune, doi directori de la Skechers l-au escortat pe el şi pe colegii săi afară din clădire după o scurtă conversaţie”, a indicat aceasta.

„Skechers nu are niciun plan sau intenţie de a lucra cu West. Condamnăm recentele sale remarci dezbinătoare şi nu tolerăm antisemitismul sau orice altă formă de discurs de ură”, a precizat compania, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Marţi, Adidas a pus capăt colaborării cu starul din cauza remarcilor antisemite ale acestuia, devenind astfel cea mai recentă marcă de îmbrăcăminte care a luat această decizie.

Ye a fost suspendat de pe Twitter după ce a scris că intenţiona să atace evreii, într-o postare ştearsă între timp de reţeaua de socializare pentru încălcarea regulilor sale. De asemenea, el a fost suspendat de pe Instagram.

Alte câteva companii au rupt legăturile cu artistul.

Agenţia CAA care-l reprezenta, una dintre cele mai mari de la Hollywood, a pus capăt luni colaborării, în timp ce compania de producţie MRC a anulat un documentar deja finalizat despre rapper.

Lanţul american de pret-a-porter Gap a anunţat marţi că va retrage din magazinele sale toate produsele din colaborarea sa cu Kanye West şi va închide site-ul dedicat. De asemenea, casa de modă Balenciaga a încheiat săptămâna trecută colaborarea cu rapper-ul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...