Rapperul cunoscut ca Puff Daddy își schimbă numele din acte, după ce și-a schimbat numele de scenă de mai multe ori

Data actualizării: Data publicării:
puff daddy p diddy
Foto: Gulliver / Getty Images

Rapperul american Sean "Diddy" Combs, în vârstă de 49 de ani, a depus o cerere la Tribunalul Superior din Los Angeles, California, și a solicitat să îi fie schimbat numele din Sean John Combs în Sean Love Combs, potrivit TMZ.

În documentele depuse la Tribunalul Superior din Los Angeles, Diddy nu a spus ce motive l-au determinat să ia decizia de a-și schimba numele, potrivit Mediafax.

În anul 2017, Diddy a glumit despre faptul că vrea să se numească Brother Love, dar atunci nu a făcut demersurile legale pentru a-și concretiza dorința.

Totodată, Sean John Combs folosește mai multe nume de scenă, precum Puff Daddy, P. Diddy și Puffy.

Sean "Diddy" Combs s-a născut în anul 1969 și a devenit un "mogul" al industriei de divertisment din SUA, fiind actor şi rapper. În anul 1998, a câștigat un premiu Grammy pentru cel mai bun album rap. În 2004, a fost premiat cu cel de-al doilea Grammy, pentru cea mai bună interpretare rap a unui grup sau duo. Combs s-a situat pe locul al doilea în topul Forbes al celor mai bogați rapperi din 2018, cu un venit net de 825 de milioane de dolari. În același an, rapperul american a donat 1 milion de dolari pentru deschiderea unei școli în Bronx, New York, dorind să le ofere copiilor din acest cartier o șansă la educație și la un viitor mai bun.

Editor web: Cristina Tudor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...