Caravana Digi24 „Turist acasă”: De patru ori ocolul României, în 60 de zile

Data publicării:
Catalin si Alexandra
  • Peste 100 de ore de transmisiuni în direct din România frumoasă
  • 12.000 km parcurși de Caravana “Turist acasă”, aproape de patru ori conturul României, de-a lungul granițelor
  • 21 de județe și mai mult de 100 de obiective turistice cuprinse în traseul caravanei
  • 80 de reporteri, cameramani, regizori și tehnicieni implicați în proiect

Turist acasă” își ia „la revedere” de la telespectatori

Vineri, 30 august 2019, Alexandra Albu, Cătălin Nunu și echipa Digi24 se îndreaptă către Oltenia și Banatul montan, ultimele destinații ale caravanei „Turist acasă”, derulată în această vară. Lunga și frumoasa călătorie de redescoperire a României turistice a început în Delta Dunării și se va încheia în locurile prin care fluviul intră în țară.

Clisura Dunării, Parcul Național Domogled-Cerna, cascada Bigăr, morile de la Rudăria și muzeul locomotivelor din Reșița vor fi câteva dintre obiectivele ultimei ediții estivale ale emisiunii. Telespectatorii cu simțul aventurii sunt invitați la un zbor cu balonul cu aer cald și să exploreze peșterile de lângă Dunăre, cu barca.

Sute de ore de „live”, jumătate de țară luată „la pas”

În cele două luni de călătorii, caravana Digi24 a purtat telespectatorii pe cele mai înalte șosele ale țării, prin Ținutul Secuiesc, Hunedoara și Ardeal, până în Maramureș și frumoasa Bucovină. Echipa de producție, care a transmis în direct din peșterile Apusenilor, din Retezat, Bucegi și munții Rodnei și din subteranele salinelor, a implicat aproape 80 de tehnicieni, operatori, regizori și reporteri, care s-au secondat în peste 115 ore de emisie din 21 de județe ale țării. Cei 12.000 de km parcurși în acest interval de aproape 2 luni ar însemna că echipa Digi24 a înconjurat de aproape patru ori România, de-a lungul frontierelor sale*.

Harta pe care am avut-o în față atunci când am pornit la drum era brăzdată în toate direcțiile și am știut de la început că va fi o aventură pe cinste. De fapt, spiritul acesta de aventură a fost ceea ce am și vrut să transmitem telespectatorilor pe care i-am primit la propriu în caravana cu care ne-am deplasat. Am făcut mii de kilometri prin România turistică, incredibil de frumoasă, dar pe alocuri incompletă. Ne lipsesc drumuri, ne lipsește promovarea. Am găsit, întâmplător, locuri și peisaje care te lăsau fără cuvinte.
Am fost impresionat de cei pe care îi întâlneam și ne trăgeau de mânecă să ne mulțumească și să ne spună că au venit să vadă locurile pe care le-am prezentat la Digi24. Fiecare zonă pe care am arătat-o celor care ne-au privit a avut ceva deosebit. Delta, Transfăgărășanul, litoralul, Țara Hațegului, Secuimea, Bucovina cu mănăstirile și Moldova cu cramele sau Maramureșul ar trebui să fie pe listele cu destinații de vacanță.
Pentru mine, simplitatea maramureșeană cu tradițiile și oamenii pentru care duminica încă mai e, la propriu, o zi de sărbătoare rămâne cu siguranță pe lista destinațiilor favorite”, a spus jurnalistul Cătălin Nunu.

Zboruri cu parapanta și parașuta, scufundări, cele mai lungi tiroliene din țară și cele mai spectaculoase drumuri montane, circuite de cățărare și acrobații aeriene, logboarding și bullcarting au fost doar câteva dintre experiențele pe care echipa Digi24 le-a realizat pentru telespectatorii - turiști acasă, în cele două luni de călătorii prin România frumoasă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Anunțul făcut de autorități, la șase luni de la moartea actorului Matthew Perry
Pro FM
Fiica lui Eminem s-a măritat. Imagini de la nuntă. Hailie Jade i-a păstrat un dans tatălui ei faimos...
Film Now
Demi Moore, despre filmul în care a acceptat să apară nud: „Caut mereu materiale care mă împing în afara...
Adevarul
Ce a mâncat la micul dejun o femeie care a reușit să slăbească 45 de kilograme: „Ajunge până la prânz și te...
Newsweek
VIDEO SUA pun pe MIG-ul Ucrainei „racheta momeală", imposibil de detectat de ruși. Se zăresc și F-16
Digi FM
Costel Constantin a murit. „Omul care a văzut moartea”, ultima piesă de teatru în care a jucat marele actor
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Fiul lui Michael Douglas s-a despărțit de mama copiilor săi, iar acum se luptă pentru custodia copiilor...
UTV
Scarlett Johansson acuza OpenAI ca i-a copiat vocea pentru ChatGPT