ANM anunță caniculă pentru luni. Marți, temperaturile scad

Data actualizării: Data publicării:
vremea meteo cald soare canicula shutterstock_80404600
FOTO: Shutterstock

Temperaturile vor atinge, în cursul zilei de luni, valori caniculare, iar cele mai ridicate valori vor fi înregistrate în Lunca Dunării, Oltenia și Muntenia. Meteorologii anunță că marți, temperaturile o să scadă, ca apoi să se apropie de cele normale pentru această perioadă.

Meteorologul de serviciu al ANM a precizat, pentru Mediafax, că în cursul zilei de luni temperaturile vor atinge sau chiar vor depăși pragul canicular în anumite zone ale țării.

„Luni se încălzește, o să avem o vreme călduroasă, caniculară în Câmpia Română - nu peste tot, ci doar local. Temperaturile maxime vor fi în general între 26 și 36 de grade, cu cele mai mari valori în Lunca Dunării”, spune reprezentantul ANM.

Potrivit aceleiași surse, în prima zi a săptămânii, temperaturile vor atinge luni 35 sau chiar 36 grade în Oltenia și în Muntenia. În restul teritoriului, maximele vor fi cuprinse între 25 și 33 de grade Celsius.

„Tot în sud, va fi prezent și un disconfort termic mai ridicat, dar în același timp se vor înmulți și ploile. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de vânt, posibil chiar și cu aspect de vijelie, ziua, în mare parte din Transilvania, Moldova, la munte și pe arii restrânse în restul teritoriului. Noaptea local în sud, în sud-est și izolat în rest”, mai precizează meteorologul de serviciu.

Reprezentantul ANM informează că ziua de marți va fi caracterizată de o scădere a temperaturilor, urmând ca, de miercuri, valorile termice să crească din nou, începând să se apropie de cele normale pentru această perioadă.

Marți va ploua local în sud și sud-estul teritoriului, urmând ca începând cu ziua de miercuri, acestea să se împuțineze.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...