Editorial Dezastrul de la simularea evaluării naționale nu poate fi reparat, dar putem să prevenim următorul dezastru

Data actualizării: Data publicării:
Silvia Dinica
Silvia Dinica
Senator USR
Silvia-Monica Dinică este senator USR, președinte al Comisiei pentru știință, inovare și tehnologie din Senatul României
Silvia Dinică Foto: Arhiva personală

Rezultatele slabe de la simulările examenelor naționale sau de la examenele propriu-zise ne șochează în fiecare an, deși sunt atât de previzibile. Dacă așteptăm soluții de la Ministerul Educației și politicienii din Guvern care sunt mai preocupați să își împartă puterea și să-și asigure în continuare locurile călduțe pe care le ocupă, vom fi șocați și la anul, și peste doi ani, și tot așa. De aceea, voi depune o inițiativă legislativă pentru ca evaluările de la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a să nu mai fie degeaba. Elevii care au lipsuri în asimilarea cunoștințelor și dobândirea competențelor de bază - în urma acestor evaluări naționale timpurii - trebuie să beneficieze de educație remedială. Ministerul nu mai are voie să ridice din umeri.

După ce a aflat rezultatele simulării Evaluării Naționale, ministra Ligia Deca ne-a spus nonșalant că „avem timp să facem intervenţii până la Evaluarea Naţională”. Probabil când au început să făurească România Educată, Ligia Deca și Klaus Iohannis și-au spus la fel. Așa am ajuns să avem generații de elevi sacrificate și niște legi ale educației care nu schimbă nimic.

Nu! Nu avem timp! Ligia Deca are senzația că dacă bagi elevul într-un regim de îngrășat porcul în Ajun cu meditații, rezolvi problema notei de la examen. Ori, aici pune din nou carul înaintea boilor și schimbă prioritățile. Prioritatea numărul 1 nu ar trebui să fie să avem note mari, ci să avem elevi pregătiți pentru viață/pentru joburile viitorului. Însă, atunci când nu predai la clasă, când ești paralel cu sistemul, normal că ai timp… Normal că nu îți dai seama că tu nu ai cum să recuperezi ceea ce ai pierdut iremediabil în atâția ani. Construcția e aceeași pentru orice clădire cărămidă pe cărămidă. Ce ne spune doamna Deca este că avem timp să facem un acoperiș frumos, chiar dacă nu este nimic sub el, nimic care să îl susțină. Însă prăbușirea nu va fi acum, ci peste ani, când elevii vor deveni absolvenți și nu vor reuși să-și găsească o direcție profesională.

Ministerul are datoria să se implice mai mult în analiza rezultatelor acestor evaluări pe tot parcursul lor și să repare decalajele apărute. Să finanțeze programul „Școala după școală” și programe de învățare remedială! Altfel, să te trezești la clasa a VIII-a că vrei să intervii pentru că ”ai timp”, când opt ani nu ai făcut nimic, este pură ipocrizie, dacă nu chiar ticăloșie și rea-voință.

Intervenția remedială, ca să fie de succes, trebuie să fie imediată, iar rolul verificărilor la clasă în mod constant este chiar acesta - să îți indice unde trebuie să intervii imediat. Notele acelea nu reprezintă medalii de aur, ci puncte de reper în funcție de care profesorul gândește evoluția elevului. Ori, reacția ministrei arată un singur lucru - Ligia Deca nu a predat niciodată la clasă, a devenit din prima expert. Interacțiunea ei cu elevul real, care nu reușește să țină pasul cu ce îi cere școala, este zero. Nu a corectat un extemporal, nu a gândit subiecte de teză, nu a evaluat niciodată un elev, nu a urmărit niciodată cu atenție și îngrijorare cum un elev sau mai mulți pierd pasul cu materia și copleșiți abandonează școala. Cu atât mai puțin, nu a fost pusă în situația de a gândi și implementa planuri individuale de intervenție remedială în cazul unor elevi cât se poate de reali, pentru a nu-i pierde pe parcurs.

Pe lângă evaluarea constantă de la clasă, sunt cel puțin trei momente în care școala poate să își dea seama de nivelul fiecăruia și să sprijine acolo unde este cazul. Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, sunt niște ocazii excelente pentru a le oferi sprijin acelor elevi care au nevoie. Nu doar că aceste rânduri de examene oferă timp suficient pentru a interveni în cazul fiecărui copil, dar ele sunt construite chiar pe modelul PISA. Școala românească, de 10 ani de când se susțin aceste evaluări, ar fi putut să-i aducă pe elevii români la un nivel bun, un nivel unde să nu avem aproape jumătate dintre copii analfabeți funcțional, și să nu mai plângem în pumni la fiecare testare PISA că suntem din nou în coadă. Școala românească testează ca la PISA, ignoră ce testează și plânge când vine adevăratul PISA. Măcar de acum încolo să facă lucrurile diferit. Dacă nu voit, atunci măcar forțat, prin proiectul de lege pe care l-am depus în Parlament.

Exact ca „România Educată”, ce propune Ligia Deca e o formă fără fond. Dar noi trebuie să cerem mai mult. În loc de ridicat din umeri și mimare a intervenției când este prea târziu, trebuie să avem un exercițiu continuu de evaluare a elevului și intervenții remediale pe parcurs. Altfel, vom pierde generații peste generații, iar costurile vor fi uriașe în primul rând pentru acești copii, dar și pentru noi toți.

Partenerii noștri