Cinci lucruri despre Ciucă pe care nimeni nu le spune deși ar cam fi cazul

Data publicării:
George Tuță
George Tuță
Președintele PNL Sector 1
George Tuță este deputat PNL de Ilfov, chestor în Biroul Permanent al Camerei Deputaților și președintele PNL Sector 1. Este absolvent de științe economice și are o experiență de peste 10 ani în administrația publică.
Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, la Palatu Cotroceni
Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, la Palatul Cotroceni. Foto: presidency.ro

Sursă de meme-uri cazone în aceste zile, Nicolae Ciucă este noua propunere de premier de la care se așteaptă un Guvern.

În general (și în civil) se strâmbă din nas că omul e militar, însușire care brusc a ajuns un defect. Listate mai jos, câteva gânduri care nu au făcut armata, dar au înțeles-o.

1. “Proaspăt” nu pare a fi un atribut convenabil atunci când vorbim despre funcția de prim-ministru. Intuitiv, am aprecia că un premier ar trebui să fie genul de persoană trecută prin multe, care a văzut multe și a trăit multe cât să se poată așeza credibil în capul mesei. Absolut corect. Dar dacă ne gândim la atributul “proaspăt intrat în politică” lucrurile par dintr-o dată altfel. Nicolae Ciucă a intrat în viața publică abia după încheierea unei cariere dificile și încununate de succes. Fără datorii la baroni locali, fără istoric de amoruri politice nepotrivite, fără broaște înghițite din rațiuni de partid. Ceea ce îl face o pasăre rară.

2. Deși “biban” în politică, dl Ciucă este versat în a lucra cu oameni de toate calibrele. Fenta comună este că s-a obișnuit să dea doar ordine care să și fie executate întocmai și la timp. Realitatea este însă că, în mare parte din carieră, dl Ciucă a lucrat în formatul unei coaliții internaționale, populată exclusiv cu genul de militari cu personalitate care, la rândul lor, așteaptă să dea doar ordine care să fie executate întocmai și la timp. În special, dl Ciucă a învățat pragmatism de la comandanți militari americani, pe care îi și admiră deschis. Putem așadar să îl bănuim și de o oarecare flexibilitate administrativă antrenată îndelung.

3. “Militarii planifică non-stop” este exprimarea pe scurt a doctrinei NATO de planificare, iar dl Ciucă este, civil vorbind, fanul ei numărul unu. Ne putem aștepta ca imediat ce se va instala la palatul Victoria să se apuce de pregătit reacția statului român în fața valului cinci, chiar în timpul gestionării valului patru.

4. Deși dl Cîțu a dovedit pragmatism în momente grele, lucru care nu e întâlnit la mulți politicieni în cv-ul politic, militarii sunt definiția eficienței în relația stimul-reacție. Ei așteaptă ca atunci când transmit ceva acel lucru să se întâmple. Ba chiar au și ciudata educație de a verifica periodic dacă lucrul chiar progresează. Costumele fine ar numi asta follow-up și trebuie să recunoaștem că nu ne-ar prisosi deloc într-un Guvern.

5. Și la final una care poate genera ceva supărări, mai ales în interiorul forțelor politice cu program de lucru “flexibil”. Dl Ciucă are ceea ce se numește etică a muncii, destul de comună printre militarii de succes și fără de care nu te poți așeza în fruntea unor oameni pe care să îi conduci în război de-adevăratelea. Dl Ciucă va avea mult de muncă pe multiple fronturi, lucru cu care este obișnuit și s-ar putea să îi placă. Astăzi i-am spune multitasking și, dacă ne uităm pe fereastră, vedem că ar fi nevoie.

Susținut de forțe politice oneste, s-ar putea ca în cele din urmă să ne placă dl Ciucă și calitățile sale de militar. Unele mult mai subtile decât disciplina de fier cu care este creditat în prezent.

România are șanse să evolueze mai bine la toate aparatele, iar PNL să depășească faza în care trebuie să stingă incendii puse de partenerii de coaliție.

Militar vorbind, PNL va trebui să țină mai multe fronturi concomitent, într-o alianță politică de la care, mai ales acum, oamenii așteaptă să revenim la normal, pe timp de pace.

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Fiica Antoniei s-a transformat într-o adolescentă superbă. Seamănă leit cu artista, e pasionată de dans și...
Film Now
Demi Moore nu e impecabilă numai la gale, ci și într-o zi banală. Cei 61 de ani ai săi nu descriu nici cum se...
Adevarul
Românii din Roșia Montană, El Dorado din Ardeal. „Se găsea aur și în noroiul drumurilor" FOTO VIDEO
Newsweek
Cine sunt cei 1.300.000 pensionari ce nu vor avea pensia imărită următorii ani? Vin procese!
Digi FM
Șefa de promoție de la un liceu din Arad, discurs neașteptat: „Școla m-a învățat să mă conformez, să mint...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
"Nici măcar nu ți se spune așa". Nicole Kidman, după ce buna ei prietenă, Reese Witherspoon, i-a reamintit...
UTV
Nicu Covaci a fost internat din nou la ATI la Spitalul Judetean Timisoara. Mesajul transmis de colegii de la...